O lege necesara, care ii va obliga pe magistrati sa cugete inainte de a se lasa mituiti sau influentati politic in actul de administrare a justitiei, a fost promulgata pe 14 iulie a.c. de Basescu. Au de ales intre primirea de mita si pensia speciala.
„Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 şi 83 indice 1 şi de indemnizaţia prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor care ulterior eliberării din funcţie au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau infracţiunile în legătură cu acestea ori pentru o altă infracţiune intenţionată săvârşită înainte de eliberarea din funcţie", se arată în acest act normativ.
De asemenea, acesta prevede că: „punerea în mişcare a infracţiunii penale pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alin. 1 atrage de drept suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plăţii pensiei de serviciu dacă aceasta a fost acordată până la soluţionarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală beneficiază, în condiţiile legii, de pensie din sistemul public".
Proiectul a fost iniţiat de Guvern iar Senatul a fost for decizional în acest caz.