Avocatul senatorului PSD Gabriela Firea, Lucian Bolcaş, a anunţat că a
depus, miercuri, plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
(ICCJ), după ce Parchetul instanţei supreme a decis suspendarea
anchetării preşedintelui Traian Băsescu "pentru calomnie".
"Este
o plângere procedurală împotriva soluţiei pronunţată de procurorul şef
din cadrul Parchetului general privind menţinerea soluţiei de suspendare
a plângerii făcută de doamna senator Firea împotriva numitului Băsescu
Traian, pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie.
Având
în vedere că prim-procurorul şef şi procurorul de caz au menţinut
soluţia suspendării urmăririi penale, invocând o imunitate pe care noi o
contestăm, am făcut plângerea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, care, la ora actuală, se înregistrează", a declarat Bolcaş.
Potrivit
apărătorului Gabrielei Firea, imunitatea preşedintelui nu trebuie să
încalce egalitatea în drepturi a cetăţenilor unui stat democratic.
"Este
ultima cale de atac, pe care, de data aceasta, am făcut-o complexă, în
sensul că am adresat plângerea, cum spune la procedură, Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, dar în cauză se pune în discuţie interpretarea
unor texte constituţionale.
Eu consider că
niciun procuror şi niciun judecător, chiar dacă de la Înalta Curte, nu
este competent să se pronunţe asupra interpretării textelor
constituţionale. Cu privire la interpretarea acestor texte se poate
pronunţa numai Curtea Constituţională" a mai spus avocatul Bolcas.
Inseamna ca ICCJ va fi obligata ca, in sfârsit, sa supuna disputa in interpretarea CCR, inainte de a da o solutie, aspect la care desteptii de juristi ai PSD trebuiau sa se gândeasca inca de când Moraru a suspendat judecarea Dosarului FLOTA.
De ce sesizarea este in dezacord cu Ponta?
Surprinzator, premierul a afirmat pe un post de televiziune ca si el este de acord ca presedintele are imunitate totala in timpul mandatului. Probabil se gândeste ca si dânsul ar putea beneficia de imunitate daca va fi ales presedinte.