Nu știu cât de utile mai sunt pentru activi carcotelile rezervistilor, ca sa păstrăm calificativul dat de Ziarul Observator, dar, in mod sigur, cele despre necesitatea adoptării unei legi a pensiilor militare sunt mai folositoare pentru activi decât pentru "fricosii" care le aduc permanent in atenția instituțiilor militare.
Au curajul, cei care l-au girat pe domnul căpitan, sa susțină in ziar o campanie de presa in favoarea adoptării legii pensiilor militare ? Ca sa dovedească rezervistilor ca ei nu sunt niște iepuri fricosi.
Are curajul domnul căpitan sa-si dea demisia decât sa suporte umilinta de a primi o pensie mai civila decât a unui iepure rezervist recalculat/revizuit, dacă nu se adopta legea pensiilor militare?
Domnia sa e băiat tanar. Potrivit Legii 263/2010 va beneficia de pensie pentru limita de vârsta la 60 de ani, calculata la stagiul de 30 de ani. In condițiile in care raportul dintre solde si salariul mediu pe economie va rămâne relativ constant si peste 15 ani, punctajul sau de pensie va reprezenta 5/6 din punctajul unui rezervist fricos, calculat potrivit L 119/2010. Adică la fiecare 60 de puncte anuale va pierde câte un punct de pensie fata de un actual rezervist cu o cariera asemănătoare.
*. *. *Domnia sa e băiat tanar. Potrivit Legii 263/2010 va beneficia de pensie pentru limita de vârsta la 60 de ani, calculata la stagiul de 30 de ani. In condițiile in care raportul dintre solde si salariul mediu pe economie va rămâne relativ constant si peste 15 ani, punctajul sau de pensie va reprezenta 5/6 din punctajul unui rezervist fricos, calculat potrivit L 119/2010. Adică la fiecare 60 de puncte anuale va pierde câte un punct de pensie fata de un actual rezervist cu o cariera asemănătoare.
In Observatorul Militar din 2 aprilie capitanul Bogdan Oproiu publica un articol, intitulat ”CURAJUL IEPURELUI” referitor parerile exprimate de catre militarii in rezerva in mediul online, referitor la starea Armatei Romane. CURAJUL IEPURELUI
capitan Bogdan OPROIU
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la curaj, am in vedere atitudinea onesta care te face sa tii piept unui pericol, indiferent de urmari, care te face sa sari in flacari pentru a salva un om, pentru ca stii ca asta este ceea ce trebuie sa faci. Cu o oarecare varietate de posibilitati. Insa, cu siguranta, nu mi se pare curaj carcoteala cu orice pret, opinia exprimata din strafundul fiintei si cu toata puterea glasului exersat la comanda, dar abia atunci cand cele spuse nu mai pot afecta, in niciun fel, binele, linistea, comoditatea sau cariera emitatorului.
Vad tot mai des – si nu stiu daca mi se datoreaza sau daca si pentru asta au nevoie de curaj de la altii si, de aceea, apar tot mai multi, pe rand – militari in rezerva care-si exprima parerea in mediul online, pe Facebook, cu privire la starea „dezolanta”, spun ei, a armatei de acum. De la inzestrare la pregatire, la curaj, la daruire, la par de pe cap, nimic nu le convine unor rezervisti la cei care poarta inca uniforma militara. Ei par sa detina monopolul stiintei militare (nu ca ar fi fost vreodata solicitati sa o puna in aplicare in alta parte decat in fata vecinilor de bloc!), al patriotismului (declarat direct, cum altfel, cu mana pe inima!), al datoriei (desi ii aplauda – daca nu sunt chiar co-acuzatori – pe cei care sustin ca militarii romani care si-au facut datoria in teatrele de operatii sunt mercenari), al intelepciunii (de obicei, exprimata vehement prin referiri grobiene la personalitati care nu intra in scurta lor lista de
aprecieri). Ei scriu pe oriunde ca NATO este o chestie invechita, ca armata trebuia sa ramana aceeasi ca in 1989, pentru ca astfel nu ne-am teme vreodata de rusi si ca armata ar trebui sa-si cumpere odata avioanele alea, nu sa mai zboare cu gioarsele pe care le are acum in dotare. Ei sunt aceiasi care n-au cracnit cand unitatile li s-au desfiintat, care n-au spus nimic cand bugetul destinat inzestrarii a scazut dramatic si care nu s-au lamentat, decat, poate, in fata oglinzii, la baie, cu lumina stinsa ca sa fie siguri ca nu-i vede cineva, atunci cand statutul militarilor a ajuns in societate o replica amuzanta. Niciunul din ei nu si-a dat demisia de onoare pentru ca nedreptatile i-ar fi ajuns la os. Au ezitat sa-i spuna reporterului dornic sa le afle punctele de vedere: „Da, asta este problema uriasa din unitatea mea si vreau sa fiu citat ca atare!”. S-au multumit sa carteasca, sa scuipe in urma atunci cand erau siguri ca nu vo fi vazuti, sa-si
continue cariera, oricum era ea. Acum insa sunt nemultumiti. Acum isi dau seama, de parca s-ar fi intors dupa o lunga calatorie in tara minunilor, care sunt problemele armatei si simt nevoia sa le impartaseasca nestiutorilor. De fapt, se alatura ca niste trompete ruginite orchestrei ignorantilor, pentru ca nu merita sa le spun rauvoitori, care vorbesc doar pentru ca, nu-i asa, iti trebuie curaj sa spui lucrurilor pe nume. Oricum, nu uitati ca, indiferent cum ar fi ea, armata aceasta se va lupta pentru tara si intotdeauna moralul va fi o arma redutabila!
.png)
