Un produs Blogger.

luni, octombrie 28, 2013

Ponta vrea sa masoare pensiile in mai multe puncte de pensie. Si-a reconsiderat declaratia.

61 comments
Nu va gânditi ca vrea sa mareasca numarul punctelor de pensie. Vrea ca punctul de pensie sa aiba valori diferite: una mare pentru pensii mici si una mica pentru pensii mari.
Sistemul unitar de pensii, bazat pe principiul contributivitatii, a gasit o masura unitara de stabilire a pensiilor in sistemul public, respectiv raportul dintre veniturile efective ale asiguratilor si salariul mediu pe economie. O masura unitara de stabilire a pensiei contributive impune de la sine si o valoare unica a masurii. 

Dupa ce saptamâna trecuta premierul anuntase o posibila crestere a valorii punctului de pensie cu 3.85%, astazi a dat o declaratie naucititoare. Punerea in practica a celor afirmate ar inseamna moartea legii sistemului unitar de pensii. Din nou se rasplateste nemunca.


Avem un spaţiu de creştere, atât a pensiilor, cât şi a salariilor, important este să vedem în ce fel folosim acest spaţiu fiscal. Din punctul meu de vedere şi este şi punctul de vedere al ministrului de Finanţe, domnul Chiţoiu, nu mărim toate pensiile şi salariile cu 3 virgulă ceva la sută şi încercăm să ne adresăm celor cu venituri mici şi unor categorii speciale, fie că vorbim de medicii rezidenţi, fie că vorbim de profesorii debutanţi”, a afirmat premierul Ponta.
El a justificat această decizie prin faptul că cei care au pensii şi salarii mari nu vor simţi foarte mult indexarea de 3,75%.
Dacă mergem ţintit pe anumite categorii creşterea va fi mai semnificativă”, a adăugat Victor Ponta.


UPDATE
Ponta si-a dat seama ca a gresit si  a corectat declaratia luni seara, târziu.

Premierul Victor Ponta a declarat telefonic, luni seara, la Romania TV, ca a facut o eroare sustinand ca va mari pensiile in mod diferit deoarece legal acest lucru nu este posibil, Curtea Constitutionala statuand ca o marire a punctului de pensie e valabila pentru toate pensiile. "Am facut o eroare spunand ca vom mari diferentiat pensiile si salariile. Doamna ministru Campeanu mi-a atras atentia ca legal este imposibil. Pensiile se vor mari toate asadar cu acel 3,75%", a declarat premierul.

61 de comentarii:

mos alecu spunea...

Si ... ce-i de mirare ca spune , ceea ce spune , cel care se spune ca spune ????...
Asa vorbiti toti cei care habar nu aveti de martimetica !...

Pe gaura camasii !


Devenind seriosi ...
Faptul ca spune asa ceva acest (asa-zis) social-democrat , nu-i de mirare ! Ei (social-democratii) ar trebui sa aiba grija de "oropsitii soartei" . Nu asa cum se spune ca spune ... dar ar trebui sa aiba grija ...


Intreresant este faptul ca (se spune ca) este de acord si un anume Chit(c)oiu . Acesta fiind laberal ! Iar principiul fundamental al laberalilor este ca OAMENII SINT INEGALI DE LA NATURA . Si ca oamenii trebuie sa ramina inegali !
Dar marirea "abrupta" a pensiilor si salariilor mici va conduce la nivelarea "plajelor" acestora ... in final la EGALIZAREA "posesorilor" pensiilor si salariilor ...

Huhu Rez spunea...

Solutia ar fi marirea partii necontributive, peste suma de 350 lei, pentru pensiile mici, instituita de BOC.


Deci, o mare categorie de pensionari, cea cu pensii mici, va fi scoasa partial din Legea 263, asa cum au fost scosi magistratii, consilierii Curtii de Conturi, diplomatii, militarii cu pensiile micsorate prin recalculare.

mos alecu spunea...

Se spune despre cel care spune : "El a justificat această decizie prin faptul că cei care au pensii şi salarii mari nu vor simţi foarte mult indexarea de 3,75% ." .
Am crezut ca este o intelegere , sau o exprimare , "grabita" din partea celui care ne prezinta acele ziceri ! Si am zis "s-o las balta" ca sa nu mai fiu (tot eu) "Gica contra" ...

Dar l-am auzit pe emitentul zicerii originale ! Si chiar asa zice el , cu gura lui proprie si personala ...



Ramii tablou ce pot debita unii !
Cei care habar nu aveti de de-ale martimeticii !...



Deci : "...cei care au pensii şi salarii mari nu vor simţi foarte mult indexarea de 3,75%" .
I-auzi , ia !

Pensie (salariu) de 1.000 lei . Crestere de 3,75% = 37,5 lei .
Pensie (salariu de 10.000 lei . Crestere de 3,75% = 375 lei ....
Treb'e ca cel de-al doilea sa fie tare "nesimtitor" ca sa nu simta un plus de 375 de lei ... fata de cel dintii care (mai "simtitor" de felul lui) va fi foarte bucuros de o crestere de 37,5 lei ...


Fereasca dumnezeu de asemenea ginditori ... care mai trebuie sa ne si conduca !!!!...

DAN spunea...

nici USL-UL nu este mai bun ca PDL-UL!!!

Huhu Rez spunea...

mos alecu
D-ta chiar nu intelegi ce spune Ponta?
Spune ca procentul de marire va fi diferentiat, functie de marimea pensiei. Probabil nu stie ca punctul de pensie nu se poate mari diferentiat. Se poate mari diferentiat doar partea necontributiva, asa cum a marit-o luna aceasta la unii militari, prin Legea 241/2013, si cum va proceda cu diplomatii, de la 01 01 2014

mos alecu spunea...

Nu "se ezista" parte necontributiva , daca ne referim la pensiile contributiviste !
Este vorba despre INDEMNIZATIA SOCIALA acordata (pina la atingerea sumei de 350 lei) celor care au pensii mai mici decit aceasta suma ...
Treaba-i mai complicata in acest domeniu ... Daca vrem dreptate si corectitudine trebuie sa ne intrebam : DE CE au unii cetateni pensii asa de mici ?

Huhu Rez spunea...

Ar trebui sa lase valoarea punctului de pensie asa cum este calculata potrivit L 263 si sa mareasca pensiile mici de la 350 la 450 lei, ca protectie sociala.
Eu vreau sa subliniez ca Ponta nu poate stabili mai multe valori ale punctului de pensie, fara sa compromita total filozofia Legii 263/2010..

mos alecu spunea...

Nu stiu de unde a reiesit ca nu inteleg ce a vrut sa spuna spunatorul ...
In orice caz amestecarea PENSIILOR cu INDEMNIZATIILE SOCIALE si cu INDEMNIZATIILE DIPLOMATICE dovedeste un mare haloimis in intelegerea unora ...

Premierul Victor Ponta a declarat telefonic, luni seara, la Romania TV,
ca a facut o eroare sustinand ca va mari pensiile in mod diferit
deoarece legal acest lucru nu este posibil, Curtea Constitutionala
statuand ca o marire a punctului de pensie e valabila pentru toate
pensiile. "Am facut o eroare spunand ca vom mari diferentiat pensiile si
salariile. Doamna ministru Campeanu mi-a atras atentia ca legal este
imposibil. Pensiile se vor mari toate asadar cu acel 3,75%", a declarat
premierul.

mos alecu spunea...

Tot bate cimpii cineva cu o anumita PARTE NECONTRIBUTIVA a pensiilor unor militari si ale unor diplomati ...
Unde dracu scrie in L.119 (cea care a bulibasit si pensiile militarilor dar si pe ale diplomatilor) despre o asa-zisa PARTE NECONTRIBUTIVA a acelor pensii ????

Unde dracu scrie in L.263 (cea care a preluat pensiile bulibasite de L.119) despre o PARTE NECONTRIBUTIVA a acelor pensii ???


Greu îi cu intelegerea SISTEMULUI de pensii si a ceea ce s-a intimplat prin aplicarea L.241 , sau ceea ce se va intimpla prin aplicarea acelel Ordonante pentru diplomati !.
Prin L.241 NU S-A MARIT NIMIC ! S-a statuat ca pensia ramine calculata pe L.119 , dar se plateste un alt cuantum ... Pensia calculata va reintra in plata atunci cind va depasi cuantumul stabilit a fi in plata temporar ...
La diplomati situatia este si mai interesanta :
- pensia calculata ramine in plata si "v-a suferi" si toate eventualele majorari ulterioare
- prin acea Ordonanta diplomatilor li se va MAI PLATI si o indemnizatie de dipomat (care nu-i , nu inlocuieste si nici NU MAJOREAZA pensia)
- indemnizatia de diplomat este ALTCEVA ... care va fi platita de MAE (din bugetul sau) , nu de vreo casa de pensii (din bugetul asigurarilor sociale) ...

cipriotis octopus spunea...

Poate ar fi bine ca tov.Ponta sa se consulte inainte sa scoate cretinisme pe gura.
Personajul are idei putine dar fixe: nu vrea sa creasca pensiile si nivelul de trai in general, vrea sa fim cu totii la fel de saraci, incepe sa semene cu Boc.

cipriotis octopus spunea...

E chiar mai grav , "ganditorul" considera ca pensionarul cu 10.000 lei are oricum mai mult decat "merita", asa ca la nivelul asta, 375 lei nu mai conteaza.

Socrate spunea...

Stimate domn, iarasi propagi ineptii cu privire la aplicarea Legii 241/2013. Nu s-a marit nimic , s-a aplicat cuantumul cel mai avantajos la plata pensiilor recalculate. Daca tot te dai mediator , pune mana pe carte si documenteaza-te inainte de a interveni. Te mai rog ceva , nu-mi mai raspunde pe e-mail ca nu ma intereseaza explicatii particulare.

Huhu Rez spunea...

Domnule Trofin,
Legea 241/2013 nu reglementeaza principiul cuantumului mai avantajos pentru militari.Stabileste ca pernsionarii care au pensia recalculata/revizuita mai mica decât cea din 2010 vor primi peste pensia contributiva o suma pâna la concurenta cu pensia din 2010.
Ne place sau nu, beneficiarii L 241/2013 primim temporar si o parte necontributiva, adica o suma neacoperita de veniturile din cariera militara.Restul pensionarilor militari are numai pensie contributiva.

Huhu Rez spunea...

Din genialul calcul matematic pe care l-ai postat anterior am inteles ca n-ai inteles ce a vrut sa spuna Ponta.
Updatasem de aseara revenirea lui Ponta la cadrul legal.
L-a tras Campeanca de guler!

Huhu Rez spunea...

Este adevarat ca pâna la L 241/2013 toti militarii au avut doar pensie contributiva. Din luna aceasta, suntem câteva mii de militari pensionari care primim, pâna la concurenta cu cuantumul din decembrie 2010, o suma variabila si necontributiva.Ne-am scos si noi din Legea 119/2010, asemenea magistratilor, consilierilor de la Curtea de Conturi,diplomatilor. Nu conteaza denumirea partii necontributive.

Huhu Rez spunea...

E mare lucru ca si-a recunoscut greseala.
Constrangerile bugetare vor obliga guvernul sa mareasca valoarea punctului de pensie cu un procent mai mic si sa mareasca partea de protectie social pentru pensiile mici, astfel incat acestea sa creasca de la 350 lei la o valoare mai mare.

Ion spunea...

Nu este nicio recunoastere a greselii. Este calcul politic.
Stia ca pensiile se majoreaza doar prin punctul de pensie, dar a zis ce a zis asa ca sa dea satisfactie celor cu pensii mici, votantii sai, si sa-i puna in opozitie cu cei cu pensii mai maricele.
Apoi revine in spatiul public asupra zicerii. Populimea spune: Uite a vrut sa-i arda pe ce-i ce se lafaie in pensii nesimtite, dar n-a putut, nu l-a lasat liberala de Campeanu.
El, Ponta, ramane cu dispretul celor cu pensii maricele si cu voturile celor multi cu pensii mici.
Traiasca prostia!

om al muncii spunea...

diamna campeanu a promis in august ca rezolva cu grupele de munca care bu se iau in calcul, pentru viitorii pensionari, asfica cei care au grupe inainte de 2001 ..... si nu a facut nimic ...aloooo pai si astia de la armata sa vada ce face cu idiotenia aia cu hg 1019 si sa se reglementeze asa cum a fost hg 1294 cand se aplica la toti care erau cu sau fara pensie ., are cineva cum sa sesizeze sa se faca o corectura?

Ion spunea...

"Prin L.241 NU S-A MARIT NIMIC !".
Corect spus.
In fapt s-a acordat o renta de stat. Asa se numeste: RENTA DE STAT, dar s-au ferit sa -o denumeasca corect. In fapt nu au denumit-o de niciun fel.
Si ce mi-am batut gura si tastatura cu renta de stat pentru militari! Amintesc super condensat ce spuneam: sa se calculeze pensiile militarilor pe contributivitate, iar pentru grade si functii, de la un anumit nivel in sus, sa se acorde o renta de stat a carei marime sa fie functie de demnitatea l-a care au ajuns respectivii comandanti.
La militari nu s-a putut. Iata ca s-a putut la diplomati. Personal, ma bucur pentru ei.

Socrate spunea...

Stimate domn , revin cu aceeasi precizare , tot ineptii propagi. Unde scrie in lege 241/2013 ca pensionarii cu pensia recalculata mai mica decat pensia din dec. 2010 "vor primi peste pensia contributiva o suma pana la concurenta cu pensia din 2010 " ?. In lege spune cu totul altceva , vezi art. 1 si art. 4. Daca ar fi fost asa cum dumneata sugerezi , ar fi aparut pe cuponul de pensie doua sume : pensia cuvenita la recalculare si diferenta de care vorbesti. Asa cum intelegi dumneata s-e aplica la diplomati , dumnealor au o pensie formata din doua componente respectiv partea contributiva si indemnizatia de diplomat stabilita prin lege. Daca doresti sa te legi de pensiile militarilor , atunci poti sa te legi de sporul acordat conform Legii 80/1995 , adica meritul militar si se aplica tuturor , adica si acelor merituosi pentru cariera militara indelungata. Acest spor nu este contributiv. Daca te doare asa ceva atunci , esti liber la tambalaul pe care tot cauti sa-l scornesti cu ilegalitatea legii 241/2013 si ia-te de mana cu legionarii lui Neamtu de la Noua Republica . Cu mine , nu !.

cipriotis octopus spunea...

Hai mai las-o, ori te faci ca nu pricepi, ori.......
Exact cuantumul mai avantajos a fost aplicat, cel aplicat corect in cazul recalcularilor pensiilor civililor, la militari aplicat cu mare intarziere.

Huhu Rez spunea...

D-le Trofin, cândva, pe timpul lui Plano10, erai mai rational.
Binevoieste si citeste Decizia de punere in plata conform L 241/2010, pe care ai primit-o luna aceasta, si vezi ca ti s-a acordat o suma in plus peste pensia contributiva stabilita prin revvizuire. Indiferent cum se numeste partea peste partea contributiva...protectie sociala, indemnizatie, diferenta pana la pensia necontributiva pe L 164/2001... toate sunt stimulente necontributive.Ce va deranjeaza aceasta denumire?

Huhu Rez spunea...

Cuantumul mai avantajos, fie cum spui, cuprinde in el, temporar, o parte necontributiva, adica ceva ce nu au ceilalti militari pensionari.

Ion spunea...

Pe mine nu ma deranjeaza ca nu s-a denumit in niciun fel aceasta parte necontributiva. Ma deranjeaza ca nu s-a dorit sa se aplice ideea mea (imbratisata de foarte multa lume) de a se acorda o renta de stat pentru pensionarii care au fost comandanti/sefi de la un anumit nivel in sus, proportional cu demnitatea la care au ajuns si cu perioada cat au slujit in respectiva demnitate. Adica asa cum s-a acordat acum pentru diplomati.
N-ar mai fi fost atata taraboi in perioada de dupa Legea 119/2010 si nici necesara Legea 241/2013.

Huhu Rez spunea...

De ce renta pentru perioada in care militarii au fost comandanti/sefi când acele perioade se regasesc in punctajul mai mare al pensiei contributive?

calin spunea...

Ca "beneficiar" al L.241, ar fi interesant de stiut, in cazul modificarii impozitului, la care cuantum se va aplica noul impozit. Ar fi "comica" situatia ca plusurile (mititele) sa se acorde cuantumului recalculat si minusurile (o crestere de impozit) cuantumului in plata (asa cum normal se va intampla daca....)! Asa ca, cele doua cuantumuri se vor intalni... mai incolo, dar foarte probabil invers, cuantumul in plata luand-o inapoi. Au reusit sa faca praf legislatia !

Huhu Rez spunea...

Calin
Ce este cu impozitul?
Cota unica, indiferent cât va fi, se aplica la cuantumul in plata din care se scad 1000 lei si CAS.

Propunatorul spunea...

Eu cred ca nu e de ajuns doar renta de stat pentru fostii comandanti, propun sa mai primeasca o mosie cu 10 hectare de teren arabil, 10 hectare de padure, o tichie galbena, un cal alb si 10 sclavi, daca se poate acestia sa fie din fostii subordonati cu pensie contributiva.
Eeee, ce ziceti e buna propunerea?
Apropos, ati inteles vreodata care e treaba cu armata asta?

mosgoriot spunea...

Problematica pensiilor militare este complexa iar complexitatea creste pe zi ce trece. In momentul de fata sunt pensii calculate pe L164-corecte ( cea initiala, fara amendamente pentru smecherasi), calculate pe Legea contributivitatii-corecte, calculate pe L164 smecherita( baietii aia cu pensii de peste 9000 lei, in principal, revitalizate recent), calculate pe legea contributivitatii dar smecherita si aceasta(evident baietii cu pensioarele alea cam tot peste 9000 lei, in principal). Acestea sunt principalele categorii, o mai fi si alte aspecte. Iata de ce se impune elaborarea in regim de urgenta a unei noi legi pentru pensiile militare, o LEGE care sa elimine toate smecherelile si manarelile din cele 2 legi susamintite. Smecherelile si manarelile nu fac cinste unei institutii in care populatia are mare incredere. Ele compromit din pacate si majoritatea rezervistilor corecti deoarece societatea nu face distinctie intre cei pentru care demnitatea si onoarea militara inseamna smecheria si impostura si cei corecti.

Socrate spunea...

D-le HuhuRez , constat , cu bunavointa domniei voastre ca in afara de
slabe cunostinte in domeniul legislativ si capacitate redusa de a
interpreta corect un act legislativ , dati dovada si de lipsa de
caracter. Sper , si cred ca sunt in asentimentul si altora care publica
pe acest blog , ca nu folositi in scopuri personale datele de
identificare ale abonatilor. Daca am dreptul sa-mi expun parerile sub un
pseudonume ar fi cazul sa respectati acest drept. Referitor la
indicatia de a-mi studia decizia , aceasta nu este o decizie asa cum
prevede legea , este doar o instiintare prin care se comunica , personal
, ce drepturi de pensie am in baza unei legi care nu a fost contestata
de nimeni in afara de domnia ta si alti cativa care au iesit la pensie
fiindca asa a prevazut legea , nu ca ar fi avut vreun merit mai mare
decat cei care au iesit la pensie mai devreme decat ii obliga legea dar
in baza altor legi care s-au dovedit a fi perverse. Nu scrie ce afirmi
dumneata ca se acorda in plus .... Daca , dupa parerea dumneata , a-si
fi fost mai rational cand postam pe alt blog , este o intelegere gresita
, pe timpul acela aveai dumneata alte interese care ti-au fost
satisfacute , sunt la fel de rational si acum . A comrntat Trofin , asa cum era cunoscut pe Plano10

Huhu Rez spunea...

Socrate
Eu nu contest Legea 241/2013 pentru ca si eu sunt beneficiarul ei.Asta nu ma opreste sa constat ca diferenta de pensie acordata peste pensia contributiva este pensie necontributiva. Nu trebuie sa scrie in lege asta din moment ce toate cuantumurile acordate de Legea 119, sunt contributive, mai putin sporul pentru OMM, asa cum bine observasei d-ta anterior.
Printr-o interpretare „per a contrario” se deduce ca tot ce este peste pensia revizuita este pensie necontributiva.
Eu am o pensie reparata foarte aproapiata in cuantum de pensia revizuita. In luna ianuarie, daca Ponta aplica majorarea cu 3,75% a valorii punctului de pensie, pensia revizuita si indexata depasete pensia reparata de L 241/2013.

Huhu Rez spunea...

Solutia este adoptarea proiectului de lege de pe pagina Departamentului Juridic al SCMD, pe care-l gasiti si pe acest blog pe primul loc la Postari Populare, in dreapta, unde este poza doamnei avocat Sârbu Luminita.
Baza de calcul este stabilita a fi cea mai mare functie detinuta cel putin un an in ultimii 10 ani la care se adauga solda ultimului grad.

Karadeniz spunea...

@Propunatorul
Trece și un TAB. Deocamdată în România nu sunt pensionari pe pensie contributivă, nici măcar cei pensionați pe legea 263. Au trecut abia 13 ani de când se plătește această contribuție.
Pentru a înțelege un sistem complex, cum este cel militar,
e nevoie de ceva glagorie. Nici cei care au trecut prin mai toate palierele militare nu se pot lăuda cu înțelegerea deplină a acestuia.

cipriotis octopus spunea...

Asa este, diferenta intre pensia calculata si pensia in plata nu este stabilita pe baza contributivitatii, care contributivitate este oricum artificiala, drept urmare legea 263 a fost o strutocamila de la bun inceput.O asemenea lege ar fi trebuit sa se aplice celor ca

cipriotis octopus spunea...

Si indemnizatia de comanda mareste simtitor pensia celor care au fost comandanti.Dar nu este corect sa dai sume in plus la pensie unora care au fost comandanti cateva luni sau un an, de multe ori in conditii conjuncturale, ca sa nu spunem dubioase

Karadeniz spunea...

@ moșgoriot

Șmecherelile de care vorbiți sânt făcute sub umbrela legii, prin acele amendamente, dar mai ales în afara ei.
Dacă s-ar fi putut ar fi fost date în vileag pînă acum. E greu să demonstrezi că X a fost avansat și promovat ilegal pe o funcție foarte bună cu șase luni, 1 sau 2 ani inainte de pensie.
Cineva l-a propus, alții l-au susținut și alții au aprobat. Subiectivismul și favoritismul în cariera militară, cu toate ghidurile,normele și regulamentele, a fost și rămâne încă un criteriu de promovare.
O lege așa cum doriți și doresc mulți dintre noi, nu prea e posibilă dacât după punerea armatei în ecuația firească a valorilor. Nu ai cum să-i anulezi veniturile obținute, de câteva ori mai mari decât solda de funcție
a șefului SMG, magistratului militar, celui detașat prin SIE, SPP, ori prin
alte structuri de prin administrație ori economie. Poți cel mult să prevezi
pentru viitor că la aceste detașări din sistemul militar se va lua în calculul pensiei solda de funcție maximă avută de cel în cauză.
Deocamdată noua lege a pensiilor fluturată, ca o molieteră, pe la nasul
rezerviștilor și activilor de pădurarul Dușa mai are de așteptat. Acum alte
sunt prioritățile . Vine Moș Crăciun iar USL vrea să scape de câteva zeci de generali și vre-o două sute de colonei suspectați de băsită. Aceștia nu se lasă duși fără acele 20 de solde ajutor ce se acordă celor ce ies la pensie având peste 30 de ani vechime, deci trebuie umblat la pușculiță și deblocată ordonanța lui Boc. La minim 200 de oameni din MApN ori 30-40 de mii de euro, e nevoie de 6-8 milioane de euro doar pentru ajutoare. Cum după 2011 cei mai mulți au tărăgănat ieșirea la pensie până la limpezirea apelor și rezolvarea problemei ajutoarelor sunt cam mulți cei care trebuie și vor să iasă la pensie așa că e nevoie de cel puțin 10 milioane de euro.
O nouă lege va menține aceste aceste pensii atipice chiar și sub forma cuantumului cel mai avantajos.
Legea 119 a favorizat substanțial cam 10-15 de mii de pensionari militari, e vorba de cei pensionați la 55 de ani ori peste această vârstă anterior anului 2001, care au câștigat binișor prin împărțirea veniturilor obținute în 30-35 de ani la un stagiu de cotizare de 20 de ani.
Legea 241/2013 anulează parte din economiile făcute de legea 119 pe seama celor disponibilizați, cu perspectiva ca aceștia să obțină în instanță și recuperarea diminuărilor din perioada ianuarie 2012- septembrie 2013.
Legea 263 pentru militari prin majorarea funcțiilor, din perioada diminuării veniturilor salariale ale bugetarilor, creșterea soldelor cu noile procente de contribuție la bugetul asigurărilor sociale și ridicarea grupelor de muncă cu o treaptă, prin introducerea HGS 1019, pune și ea presiune pe bugetul de salarii și pensii a MApN, existând și aici perspectiva obținerii în instanță a aplicării noilor încadrări în grupele de
muncă și pentru cei pensionați anterior anului 2011.
Abia când, prin ieșirile naturale din sistem, presiunea pe bugetul de pensii a MApN se va mai reduce va intra probabil această lege în
funcție. Chiar dacă speranța medie de viață a militarilor este mai
mică cu 5-6 ani decât media pe țară cred că mai avem de așteptat 2-3ani până va apărea această lege.

Propunatorul spunea...

@Karadeniz
Eu m-am bazat pe ce spunea Ion alias Socrate alias Trofin:
" Si ce mi-am batut gura si tastatura cu renta de stat pentru militari! Amintesc super condensat ce spuneam: sa se calculeze pensiile
militarilor pe contributivitate, iar pentru grade si functii, de la un
anumit nivel in sus, sa se acorde o renta de stat a carei marime sa fie
functie de demnitatea l-a care au ajuns respectivii comandanti."

Gandeam ca daca si-a batut gura si tastatura stie el ce zice. Eu am propus in ideea domniei sale, unora sa li se calculeze pensia dupa contributivitate, adica masa de unde se pot alege sclavii iar celorlalti dupa alte criterii, pretinde domnia sa, dupa demnitatea la care au ajuns, asta daca stie ce inseamna.
Aveam eu ceva dubii ca nu prea stie ce zice, in viziunea domniei sale unii sunt militari iar ceilalti sunt comandanti, militarii cu contributivitatea si comandantii cu renta si alte alea.
Ma tem ca propunerea cu TAB-ul nu e tocmai nimerita, mai degraba un car la care sa traga boii.

mosgoriot spunea...

Multumesc pentru clarificari.Sunt convins ca dvs. faceti parte din categoria celor pentru care Honor Et Patria nu reprezinta doar o lozinca. Cu toate impedimentele aratate de dvs. nu cred ca e imposibil de a gasi smecherelile. In fond cred ca sunt max. 500 pe L164 si max. 1000 pe legea contributivitatii. Poate fi analizata fiecare decizie de pensie( mai mare de 9000 lei) sa se vada cum a fost calculata.Un colectiv de specialisti in domeniu ar putea in max. 30 zile analiza fiecare dosar in parte iar manarelile ar iesi la iveala. S-ar face lumina si s-ar demonstra ca institutia e serioasa si merita increderea populatiei. Dar se doreste oare asa ceva?

cipriotis octopus spunea...

Sa speram ca vor fi doar doi sau trei ani pana la adoptarea acestei legi.Dar in acest timp multe lucruri se pot intampla si cum in Romania, daca nu bati fierul cat e cald.....Sa nu avem surprize.

cipriotis octopus spunea...

Cu armata, treaba este foarte clara in toata lumea.Cu Romania nu prea mai intelegem care e treaba.Cat despre propunere, din pacate am cunoscut si eu cateva specimene care iti vor lua ironia in serios, nebunii sunt peste tot, nu numai in armata.

cipriotis octopus spunea...

@Huhu Rez
Nu exista pensie contributiva, am aratat asta si eu si Karadeniz.L.241/2013 este o gaselnita politica, fara suport legal real, doar suportul de care beneficiezi cand esti la putere si faci "ce vrea muschii tai".

cipriotis octopus spunea...

@Socrate
Eu cred ca omul intelege foarte bine ca L.241/2013 a fost o lege nascuta "moarta", o lege facuta la comanda politica.
Dar merge pe stilul "hai sa prostim prostii", stil promovat si de Lupus.Ori poate e una si aceeasi persoana!?

cipriotis octopus spunea...

Referitor la Ordinul Meritul Militar.
Cum ii spune si numele, acesta este acordat ca recompensa pentru activitatea desfasurata in slujba tarii.Este o recompensa palida, in opinia mea, avand in vedere ca personaje precum tradatorul Tokes Laslo si altii ca el(nu stiu daca am scris corect numele unguresc, nu cunosc limba maghiara si nici nu prezinta interes pentru mine sa o cunosc)care denigreaza Romania, a fost decorat si facut europarlamentar.Pentru aceasta distinctie militara se acorda sporuri la pensie, asa cum se acorda si pentru activitatea desfasurata in conditii deosebite de munca.Aceste sporuri, asa cum le spune si numele sunt "adaosuri" la pensie, deci nu poti discuta despre ele daca sunt "contributive" sau nu, ar fi un nonsens, o contradictie in termeni.Nici macar pensia de baza nu are ca fundament un sistem "contributiv" real, am explicat de ce, dar sa spui ca sporurile la pensie sunt "necontributive" este aberant .

militarul spunea...

deci sa lamurim cu contributiile pentru pensii,, la armata ,,, armata nu are salariu ,are SOLDA , si inainte de 1989 si dupa . STATUL vira in numele angajatiloe sa-i contributia pentru pensii ,pentru grupele de munca, pentru sanatate ,,, deoarece acestia erau sub drapel , sub juramant si in slujba patriei ...Civililor li se oprea de unitatea la catre lucrau din fondul de salarii raportat la nuvelul salariului ,,,,,,,,deci si unii si altii contribuiau , dar in mod diferit ,,,asa ca nu mai vorbiti ce nu stiti .. toata lunea a contribuit la pensii asta e si gata si mai mult acum pensiile au fost calculate f corect in raport de solda ..etc //asa ca terminati cu asta
dar prostia este aia cu discriminarea

Socrate spunea...

Poate pe cineva il intereseaza comunicatul CCR cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, repectiv :

" Prin Decizia nr.437 din 29 octombrie 2013, Curtea
Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art.III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a constatat că aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor art.15 alin.(2) din Constituţie, deoarece încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.
Ca efect al acestei decizii, dispoziţiile art.III alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013, referitoare la aplicarea în cursul anului 2013
a unui indice de corecţie de 1,06 adus punctajului mediu anual determinat
conform prevederilor art. 95 din Legea nr.263/2010, se vor aplica
doar persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis după data intrării în
vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2013, respectiv data de 23 ianuarie 2013, urmând ca persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011 până la data de 23 ianuarie 2013 să li se aplice dispoziţiile art.170 din Legea nr.263/2013.".

Daca se aplica relatia de calcul din legea 263/2010 , art . 170 se constata ca :

- pentru anul 2011 indicele de corectie este 1,144 ( salariul mediu brut in anul 2010 a fost de 1936,66 lei iar valoarea unui punct de pensie a fost de 732,8 lei ;
- pentru anul 2012 indicele de corectie este 1,2 ( salariul mediu brut pe economie in 2011 a fost de 2031,91 lei iar valoarea unui punct de pensie a fost de 732,8 lei);
- pentru perioada 01.ian. 2013- 23 ian. 2013 , indicele de corectie are valoarea de 1,212 ( salariul mediu brut pe anul 2012 a fost 2133,83 iar valoarea unui punct de pensie a fost de 762,1 lei , conform OUG1/2013 );
- pentru perioada care urmeaza datei de 23 Ian. 2013 se aplica indicele de corectie din OUG1/2013 dar nu este calculat corect , valoarea reala este 1,154 nu 1,06 deoarece salariul mediu brut in 2011 a fost de 2031,91 lei iar valoarea unui punct de pensie in 2013 este de 762,1 lei.

Huhu Rez spunea...

Multumesc pt. Informare, Socrate

Ion spunea...

Ponta a spus ca toate pensiile, ca urmare a hotararii CCR, trebuie recalculate la cuantum. Maaare prostie! A cata? A revenit asupra acestei prostii dupa ce la atentionat Mareana.
Dar sa auziti alta. Tineti-va bine: "Am reusit ce nu credea nimeni ca o sa reusim: sa dezvelim o placa memoriala pentru Constantin Brancoveanu si fiii sai care au pierit in inchisoare la Istanbul", le-a relatat Ponta ministrilor, in sedinta de Guvern.
Potrivit istoricilor, domnitorul Tarii Romanesti a murit pe 15 august 1714, la Istanbul, fiind decapitat dupa ce, anterior, si cei patru fii ai sai fusesera ucisi in acelasi fel.
Omul acesta, in afara ca este mitoman, mistocar, prost, mai este si INCULT. Unde incape atata "neconformitate", ca tartacuta este destul de mica? Nr. 55.

cipriotis octopus spunea...

Pe cine sa intereseze, poate pe Huhu rez, care crede ca art.15 din Constitutie trebuie aplicat "flexibil" si ca O.G.1/2013 nu s-a aplicat retroactiv, ci de la 01.01.2011.Daca spunea asta cand era in scoala militara pica examenul cu siguranta.

cipriotis octopus spunea...

De ce, credeai ca ai de-a face cu vre-un om de stiinta?Ca toti politicienii din Romania, ponta este la fel de mincinos si prost.

cipriotis octopus spunea...

Si mai departe, cum se aplica in practica aceasta decizie a CCR, prima decizie care induce putina normalitate in toata nebunia creata de gasca hoata si mincinoasa a PDL?

cipriotis octopus spunea...

Nu vad care este problema.
Poate aveti probleme tehnice, eu "vad" toate raspunsurile la comentarii, apare o bulina rosie care atentioneaza ca ti s-a raspuns la comentariu.

cipriotis octopus spunea...

Cred ca ti-ai raspuns singur.

Socrate spunea...

Sunt de acord cu opinia dumneavoastra insa , vin cu o corectie , cu referire strict la asemuirea dintre sporul acordat pentru detinerea OMM ( echivalent) si sporul acordat ca urmare a muncii in conditii de munca diferite de acelea normale . Sporul pentru conditiile de munca intra in formula de calcul a numarului de puncte si este o consecinta a contributiei angajatorului ( legea 19/2000 si legea 263/2010 ) din sfera economica si prin similitudine la sistemul militar , pana in 01.01.2011. Sporul acordat pentru detinerea OMM ( similar) se aplica ca procent la cuantumul pensiei calculat ( recalculat , revizuit , s.a.m.d) pe baza principiului contributivitatii . Este o diferenta(!) care nu are rost sa o discutam .

Huhu Rez spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
mihai spunea...

poate ca va intrebati de unde scriu ,de la o prietena .pe netul ei .. asa ca in legatura cu punctul de pensie , ei se indecseaza cu acel procent , iar la cei care au dreptul li se adauga , si jumatate punct de la grupa .. apoi povestea cu contributia la pensiile militare , pai pana la aparitia legii 263 , statul contribuia pentru pensiile militare ,,ca iei aveau solda nu salariu .. asa ca odata ce a aparut actuala leg e s-au introdus in soldel e de acum sumele necesare pt contributii si pentru grupe ....,,,, asa ca toata suflarea e considerata ca a contribuit la pensie raportat la vechime si solde .....asta e ./ dar nu mai avem oameni de stat astia sant niste................

Huhu Rez spunea...

Cam des te duci pe la prietena ta, mihai...

cipriotis octopus spunea...

Corect in ceea ce priveste soarta copiilor lui Constantin Brancoveanu.
Corect si in ceea ce priveste nedeclararea in totalitate a O.G.1 ca fiind neconstitutionala.Dar, asa cum bine spui, introducerea de discriminari in cuprinsul ei face ordonanta neconstitutionala.Ori discriminarea apare ca evidenta.
Prevederea din L.19 legata de aplicarea cuantumului mai avantajos, in situatia diminuarii pensiei ca urmare a recalcularii/revizuirii, a fost ignorata in cazul pensiilor militare, dar s-a aplicat in cazul recalcularii pensiilor civile.
Discriminare sau ce?
Cat despre CCR, nu cred ca ii suspecteaza cineva ca sunt de partea pensionarilor militari, ba dinpotriva asi spune.

cipriotis octopus spunea...

Sigur ca aveti dreptate, sunt diferente intre cele doua tipuri de sporuri, dar ce doream sa evidentiez este faptul ca sporul la pensie acordat detinatorilor OMM nu este conditionat de contributivitate in nici un fel.

mos alecu spunea...

@ mihai -> mos alecu 9 ore în urma

Pe undeva pe la acest articol postati un comentariu ... ca fiind raspuns la un comentariu al meu ...

Spuneti ca : "poate ca va intrebati de unde scriu ,de la o prietena .pe netul ei .." ...

Nu , nu m-am intrebat de unde scrieti !


Cit despre continuarea comentariului dvs. (prezentat ca fiind raspuns la ceva ce am spus eu) ... Din cele spuse de dvs. n-am inteles care ar fi legatura cu cele spuse de mine ...

Pentru aceasta neintelegere , precis ca eu sint de vina !

Pentru ca eu am vorbit despre cu totul altceva decit ati fi dorit dvs. sa vorbesc !

Ion spunea...

HUHU Ia sa vedem cine vorbeste prostii...
Slaba cultura si pentru cogeamitea prim-ministrul Romaniei! Slaba de tot, daca nu se stie ca, in inchisoare, domnitorul a fost detiut si schingiuit, dar nu ucis. Pentru asta, tortionarii sai l-au dus in piata publica, unde il astepta insusi sultanul Ahmed. Acolo au cazut capetele Brancovenilor, chiar in ziua cand fostul domnitor implinea 60 de ani.
A fost aleasa data de 15 august 1714, ziua Adormirii Maicii Domnului, anume pentru ca Sultanul Ahmed sa-si bata joc de Brancoveanu, oferindu-i viata daca se leapada de credinta sa, intr-o zi sacra.
Brancoveanu n-a acceptat aceasta ultima umilinta, alegand securea, pentru el, pentru cei patru fii si pentru ginerele sau, marele vistier Ienache Vacarescu.
Acolo, in piata, s-a produs sacrificiul, nu intr-o inchisoare, asa cum intelege pe limba lui habarnamistul Ponta. Trupurile au fost aruncate in Bosfor iar capetele plimbate in varful unor suliti prin tot orasul.

mos alecu spunea...

@ cipriotis octopus ... (n-are importanta cind ...)

Spuneti undeva : "Putem vorbi concret de contributiile platite de personalul din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala abia din
momentul infiintarii sistemului national de asigurari sociale pe baza de
declaratii lunare, adica dupa 1989." .

Corect ar fi : "Putem vorbi despre .... , adica dupa 01.04.2001." ...



Dar nici dupa acea data personalul din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala... nu platea contributii la "sistemul national de asigurari sociale" ... Personalul respectiv platea "contributii individuale la bugetul de stat pentru prestatiile prevazute la art.4 din L.164/2001"