|
Lupuș |
Revenirea la o lege a pensiilor militare, separată de sistemul public de asigurări sociale, prin care pensiile să se actualizeze permanent în funcție de soldele corespondente ale activilor, este dorită de mulți militari pensionari, mai ales de către cei care au pierdut prin recalcularea potrivit Legii 119/2010; ei speră că revenirea la pensiile militare ar însemna repunerea în vigoare a fostei Legi 164/2001.
Si printre cei peste 80% dintre militarii pensionari, care au cîștigat sume importante prin recalculare/revizuire, există opinii potrivit cărora ar trebui revenit la tradiția pensiilor militare, fie și numai pentru a fi actualizate funcție de soldele celor în activitate.
Separarea pensiilor militare de cele civile este dorită și de miniștrii Ministerului Muncii, în speranța că, astfel, va fi degrevat fondul de pensii de plata a peste 150 000 de pensii din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
O nouă lege a pensiilor militare trebuie gîndită pentru viitor, altfel decît Legea 164/2001, punînd mai presus interesele naționale de apărare, ordine publică și siguranță națională precum și asigurarea unui trai decent pentru actualii militari pensionari .
Este dificil să se revină la o pensie militară necontributivă pentru actualii militari în activitate dacă o bună parte din contribuția pentru pensii pe care ei o plătesc, începînd cu intrarea în vigoare a Legii 263/2010, a fost introdusă în solda brută lunară.
Fiecare structură militară își poate constitui un fond pentru pensii, alimentat din actualele CAS-uri plătite de activi, gestionat de Casa Sectorială pe lîngă care este arondată instituția militară. Acesta se completează de la bugetul de stat numai în măsura în care nu este acoperitor pentru plata pensiilor.
In atare condiții, este ușor de dedus că în baza de calcul a pensiei militare ar trebui să intre toate componentele soldei brute pentru care militarul a plătit CAS.
Spre deosebire de fosta Lege 164/2001, în ceea ce privește solda de funcție, ar trebui luată în baza de calcul cea mai înaltă funcție, deținută cel puțin un an de zile, în întreaga carieră militară, nu funcția din ultima lună de activitate sau media ultimelor sase luni. Se înlătură astfel discriminarea militarilor care, la pensionare, din diverse motive, au funcții mai mici decit cele avute în anii anteriori. In fond, și unii și alții au plătit CAS pentru cea mai înaltă funcție deținută.
Principiul poate fi extins și la recalcularea pensiilor aflate în plată la data intrării în vigoare a posibilei legi a pensiilor militare. Se înlătură discriminarea celor cărora a fost imposibil să li se identifice toate veniturile din întreaga carieră, pentru recalcularea potrivit Legii 119/2001.
Pentru cei care au ieșit la pensie pe vremea soldelor de merit, acestea ar putea intra în baza de calcul dacă au fost obținute în ultimii 5 ani, nu numai în ultimul an, înainte de pensionare.
Așa cum am mai comentat, cred că procentul de pensie ar trebui să crească diferențiat, funcție de condițiile de muncă, la 78-82% din baza de calcul.