Powered by Blogger.

Friday, February 22, 2013

Senatul a adoptat doua proiecte de lege cu efect contrar privind pensionarea militarilor

0 comments

1. Pe de-o parte, a adoptat, cu amendamente,  o propunere legislativă de modificare a Legii nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare, prin care lasă posibilitatea militarilor să lucreze, cu aprobare,  peste limita standard de pensionare prevăzută în Anexa 6 a Legii 263/2o10, dar numai pînă la vîrsta 60 de ani. 
De fapt s-a scos alin.(2), referitor la generali si amirali, și s-au renumerotat celelalte alineate ale art. 86 din Legea 80/1995, așa cum fusese modificată prin Legea nr.53/2011, pe fond reglementarea rămînînd aceeași.

Din Raportul Comisiei de apărare

2. Pe de altă parte, Senatul a adoptat un proiect de lege care facilitează obținerea unei pensii anticipate, eliminînd una din condițiile cumulative cerute de Legea 263/2010 pentru a beneficia de pensie anticipată. Elimină obligația de a avea cel mult 5 ani  mai puțin decît vîrsta standard de pensionare și lasă numai condiția de a fi lucrat cel puțin 8 ani peste stagiul complet de cotizare. 
De modificare beneficiază toți asigurații sistemului public de pensii.
Se modifică, astfel, textul alin (1) al art. 62 din Legea nr.62 din Legea nr.263/2010 după cum urmează:
“Art. 62 – (1) Pensia anticipata se cuvine, inaintea implinirii varstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel putin 8 ani mai mare decat stagiul complet de cotizare prevazut de prezenta lege.”

Textul actual al art 62 este următorul
Art. 62. - (1) Pensia anticipata se cuvine, cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel putin 8 ani mai mare decat stagiul complet de cotizare prevazut de prezenta lege.


Se elimină astfel situațiile prezente în care militari care nu benificiază de sporul de vechime pentru condiții de muncă, trecuți în rezervă la 50 ani, trebuiau să mai astepte cîțiva ani pentru a beneficia de o pensie, deși aveau o vechime cu peste 8 ani mai mare decît stagiul complet.

No comments: