Powered by Blogger.

Tuesday, February 19, 2013

In loc de bomba, Dobrițoiu a aruncat o bombita de 50 000 de Euro. Ponta indeamnă la calm.Nu se fac recalculari generale ci punctuale, unde sunt greșeli.

0 comments
Un penibilism grotesc! Să ceri emiterea unei noi legi a pensiilor militare pentru că auditul a găsit la Casa Sectorială a MApN o greseală de 200 000 lei, echivalentul a sub 100 pensii militare medii.
Nu știu de ce domnul Dobrițoiu s-a grăbit să facă declarații înaintea Auditului.
Va avea astăzi răspunsul pe care-l merită, mai ales că a vînturat și sperietoarea cu DNA la   Casa Sectorială de Pensii a MApN. Pentru 50 000 euro, pe luna, pe an, nici nu se știe, nu cred că se pune în mișcare o anchetă DNA. 
Avem proba cu cine-l alimentează pe Mircea Dogaru despre pensii ale subofițerilor mai mari decît ale generalilor. Dacă se referă la pensia sa, sa informeze opinia publică cît a activat domnia sa în cadrele active ale Armatei.


Declarația domnului Dobrițoiu
"Subofiţerii aveau pensii mai mari decât generalii. În urma procesului de auditare a reieşit faptul că s-a lucrat foarte repede, neprofesionist, sunt greşeli mari. Cu alte cuvinte, statul trebuie să plătească o sumă care excede 200.000 de lei, pe de o parte. Pe de altă parte, în urma procesului de auditare a rezultat faptul că vreo câteva mii bune de dosare nu au fost procesate iar procesul a fost declarat închis în baza legii. Acestea sunt indicii serioase că acolo s-a întâmplat ceva neplăcut. Am constatat că bugetul de achiziţii al MApN se îndreaptă către alte zone, ceea ce a generat şi generează serioase lacune privind creşterea capacităţii operaţionale în calitate de aliat al NATO, cu responsabilităţi deosebite. Sunt contribuţii care merg în baza legii la pilonul de pensii private obligatoriu 30% şi acest proces este în creştere. 70% au mers către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Mie mi-a generat impresia că tendinţa a fost să crească pensiile ca aceste donaţii să fie cât mai generoase", a afirmat senatorul liberal. 

UPDATE
Intr-o declarație ulterioară celei date de alarmistul Dobrițoiu. premierul Ponta a spus, la începutul sedinței de guvern de astazi:

"La lucruri mai puţin plăcute şi care trebuie să am o poziţie publică. În primul rând, vreau să închidem situaţia asta cu pensiile şi vreau să o audă toată lumea de la mine. Nu se recalculează pensii.
La momentul la care s-a aplicat legea privind pensiile, în special în zona militară, dar nu doar la zona militară, ci şi la celelalte pensii speciale, au existat probleme în modul de calculare. Dacă există ceva la Parchet, trebuie să ştim şi să vedem dacă e cineva vinovat şi va fi tras la răspundere vorbesc de cei care au calculat pentru că... nu miniştrii calculează, nici fostul, nici actualul ministru nu calculează pensii, ci cei care au în atribuţii legale. Dacă vine Curtea de Conturi şi spune că ceva s-a calculat greşit sau Avocatul Poporului, trebuie să tratăm foarte serios problema. O să vedem care sunt constatările autorităţilor în drept şi, după aceea, vom lua decizii.
Ceea ce însă vreau să transmit foarte clar este că e, totuşi, vorba de 160.000 de oameni, care au muncit pentru ţara asta, care au în mod corect pensii pentru ţara asta şi nu vreau să existe vreun motiv de panică sau de nelinişte în ceea ce-i priveşte. Dacă sunt cazuri punctuale în care s-au făcut greşeli pe acelea le îndreptăm, dar nu vreau să apară o nouă problemă uriaşă care să stârnească panică în rândul tuturor. Nu sunt de acord cu o asemenea abordare. În rest, sigur, Parlamentul, Senatul, toată lumea, Avocatul Poporului, toată lumea are dreptul la opinii şi este bine să le ascultăm, dar vreau să transmit acest mesaj foarte, foarte, foarte clar: nu ne apucăm să răsturnăm iarăşi tot sistemul. Unde sunt cazuri punctuale, cu greşeli, acolo sigur că vor fi constatări şi vor îndreptate."





No comments: