Powered by Blogger.

Wednesday, January 16, 2013

Guvernul a amanat adoptarea OUG de majorarea a valorii punctului de pensie cu 4%

0 comments

"Cabinetul Ponta nu a mai aprobat ordonanţa deoarece ar fi contravenit prevederilor legale câtă vreme sumele nu sunt prinse într-un buget aprobat legal.
Potrivit prim-ministrului Victor Ponta, bugetul ar putea fi adoptat cel mai devreme pe 23 ianuarie. După acea dată va exista temei legal pentru indexare. În aceste circumstanţe, pensionarii vor primi pensiile mărite în luna martie, Guvernul căutând soluţii ca în luna martie să fie acordată majorarea atât de pe luna ianuarie, cât şi pe februarie."
Rtv

UPDATE
Un ministru a anunțat pe RTV că luni vor depune în Parlament un proiect de modificare a art. 102 din Legea 263/2010, cel  care reglementează majorarea anuală a valorii punctului de pensie. Mai spunea demnitarul că indicatorii reali pentru anul precedent, funcție de care se majorează valoarea punctului de pensie, sunt cunoscuți abia prin luna septembrie. Cei actuali, vehiculați de Statistică, sunt doar estimativi. Legea 263 trebuie pusă în acord cu realitatea, zicea acel domn.
Mi-amintesc că articolul cu indexările din Legea 19/2000, a suferit cele mai multe modificări, vreo 10, după cum se schimbau guvernările. 

No comments: