Articol unic
Art 1
(1) Pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri in domeniul pensiilor pentru care, în urma recalculării, potrivit accestei legi, sau în urma revizuirii, potrivit OUG nr.1/2011, a rezultat un cuantum mai mic decît cel calculat în baza Legii 164/2001 sau a Legii 179/2004, vor reveni, începînd cu 01 01 2013, la cuantumul din 30 12 2010, dar nu mai mare de 7 000 lei.
(2) Cuantumul prevăzut în alineatul precedent rămîne în plată pînă la data la care cuantumul rezultat din produsul dintre punctajul stabilit prin Decizia de recalculare/ Decizia de revizuire și valoarea punctului de pensie va fi mai mare.
Comunicat SCMD
Dragi colegi,
Punerea pe tapet a Ordonantei de Urgenta privind revenirea in cuantum la valoarea din decembrie 2010 a pensiilor militare micsorate, va avea loc vineri, 26 octombrie a.c., din ratiuni financiare, odata cu rectificarea bugetara.
Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD
Col. (r) dr. Mircea DOGARU