Un produs Blogger.

luni, octombrie 01, 2012

În România am găsit în Marea Neagră o rezervă gigantică de petrol şi gaz

0 comments
Gerhard Roiss, OMV
 Într-un interviu acordat revistei de limbă germană „Manager", șeful  OMV, Gerhard Roiss, vorbeşte despre mărimea zăcămintelor din Marea Neagră


Reporter: În afacerea cu foraj concuraţi cu giganţi precum Exxon şi Shell. Cum credeţi că puteţi face faţă unei valori de bursă cu doar puţin mai mult de şapte miliarde de euro?
Roiss: Aceasta este o abordare greeşită. Noi nu concurăm cu uriaşii globali ai petrolului care forează oriunde în lume. Două treimi din producţia noastră provine din două ţări, respectiv Austria şi România. În cadrul OMV este implicat guvernul austriac, iar în cadrul companiei din România este implicat guvernul român. Deci, acestea sunt pieţe principale foarte stabile. Întrebarea însă se pune: dacă acolo putem creşte în continuare?
Şi, puteţi?
Roiss: În România am găsit în Marea Neagră o rezervă gigantică de petrol şi gaz, o descoperire de importanţă globală. Astfel că aici vom vedea o creştere uriaşă. În România am cumpărat cel mai mare operator de benzinării şi rafinării. Iar prin acest exemplu observăm că: noi deţinem nişa concernului European integrat. (...)
Poate acest stat lipsit de resurse (Austria - n.n.) - să finanţeze pe o perioadă mai lungă creşterea OMV?
 Roiss: Noi suntem importanţi pentru această ţară. Jumătate din gazul european din Rusia, vine prin nodul Baumgarten. Pe componenta de upstream, (...) OMV are o însemnătate strategică pentru întreaga Europă. Acesta este şi motivul pentru care statul este implicat şi aşa va rămâne. (...)
... ca gazul rusesc să se transporte prin Marea Neagră, nu este concurenţă pentru proiectul Nabucco?
Roiss: Ca parte  a noului nostru concept, Nabucco treebuie să se subordoneze nevoilor noastre strategice. Interesul nostru principal este să obţinem o rută de transport pentru gazul din Marea Neagră. Cu cantităţi adecvate vom putea alimenta Nabucco. (...)
Nu vă pierdeţi încet răbdarea? Proiectul este amânat la nesfârşit. Ne aminteşte din ce în ce mai puţin de opera lui Verdi - „Nabucco" şi din ce în ce mai mult de piesa de teatru „Aşteptându-l pe Godot".
Roiss: Afirmaţia aceasta nu o pot accepta ca atare. Nu noi impunem un tempo, ci domeniul gazelor. Susţinerea cantităţilor corespunzătoare de gaze pentru piaţa europeană prin Marea Neagră, se va putea realiza abia din anul 2020. Iar Nabucco depinde de zăcământul de gaz Shah-Deniz din Azerbaidjan. Dacă vorbim despre o posibilitate de transport abia din anul 2020, sau chiar mai mult, atunci nu are niciun sens să ne decidem atât de devreme asupra proiectului Nabucco. (...)
Preluare R. Liberă

Niciun comentariu: