Calvarul Basarabiei a început acum 200 de ani. În mai 1812, reprezentanţii corupţi ai Imperiului Otoman au cedat Rusiei ţariste partea de est a Moldovei. Tratativele au avut loc sub ameninţarea unei noi campanii a împăratului francez Napoleon Bonaparte, de care se temeau emisarii ruşi. La început, reprezentanţii ţarului aveau mandat să ceară cedarea ambelor principate româneşti, Moldova şi Valahia, iar Dunărea ar fi urmat să fie graniţa dintre cele două imperii.
Pe măsură ce ameninţarea franceză la adresa Rusiei creştea, emisarii ţarişti îşi diminuau pretenţii. Primul pas a fost să ceară doar cedarea Moldovei, apoi au cerut Moldova până la Siret. În cele din urmă, după negocieri intense, graniţa a fost stabilită pe Prut. Însă, dacă diplomaţii otomani nu ar fi fost corupţi de către Rusia, graniţa ar fi putut să rămână pe Nistru, deoarece ţarul nu-şi permitea să se afle în război şi cu Imperiul Otoman, şi cu Imperiul Francez. Aceste lucruri sunt binecunoscute, la fel cum este binecunoscut şi calvarul Basarabiei. Însă cercetări ale unor istorici occidentali arată că anexarea Basarabiei a fost intens pregătită de autorităţile ţariste.
Tratatul dintre ruși și turci s-a încheiat pe 12 mai 1812 la București, Hanul lui Manuc. Basarabia s-a unit cu România Mică în 1918, a fost reocupată, de data aceasta de sovietici, în 1940 și eliberată temporar de către Ion Antonescu în perioada 1941-1944.
Monumentul a fost ridicat în curtea casei profesorului de istorie Gică Manole din comuna Tătărășeni, județul Botoșani, nu într-un loc public, datorită prevederilor Legii 107/2006, care pedepsește negarea Holocaustului și comemorarea celor care au fost declarați criminali de război.
