Powered by Blogger.

Monday, July 30, 2012

Juriștii USL vor să repare ceea ce au stricat înainte de referendum. CCR nu poate decide altfel decît prevede Legea 3/2000, modificată .

0 comments
Din informațiile  DeCe News, juriștii USL pregătesc o sesizare adresată Curții, prin care cer să se ia act de boicotul anti-constituțional inițiat de Traian Băsescu și PDL. Această strategie electorală a perturbat procesul de votare, prin timorarea unor votanți și prin încălcarea secretului votului. Simpla exercitare a unui drept constituțional, după boicotul PDL, plasează alegătorul într-o tabără, iar în cazul unor comunități mici nu este posibilă păstrarea secretului votului.
 ”În cazul în care referendumul nu va fi validat, Parlamentul decide calea de urmat”, a stabilit Curtea Constituțională. Cum orice decizie a parlamentarilor trece din nou pe la CCR, această  prevedere nu pare a fi decât o fugă de răspundere.  În cazul în care Parlamentul ar decide în locul CCR, ar putea continua contestările externe.
Ca urmare, Parlamentul va cere o decizie a CCR, dacă BEC va stabili că nu s-a îndeplinit condiția cvorumului. Judecătorii CCR nu pot ignora dimensiunea copleșitoare a votului anti-Băsescu  și nici demersul anti-constituțional al acestuia. Astfel, cele mai mari șanse le are o decizie de validare a rezultatelor referendumului, care va pune capăt tensiunilor sociale și va limpezi situația din România. CCR ar putea lua în calcul și rezultatele recensământului, care arată că sunt  doar 15,5 milioane de români cu drept de vot, față de 18,4, cât figurează în listele electorale.

No comments: