Un produs Blogger.

vineri, iunie 15, 2012

Comunicat MApN după modificarea OUG.nr.1/2011 privind revizuirea pensiilor militare

0 comments

Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22

Persoană de contact: lt. col. Constantin Spînu


Comunicat nr. 91
Data: 14.06.2012

COMUNICAT DE PRESĂ


Proiectul de lege pentru modificarea art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, susţinut, ca reprezentant al Guvernului, de ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a fost adoptat joi, 14 iunie, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională.

Actul normativ prevede, pentru pensionarii militari al căror cuantum al pensiei a fost diminuat în urma recalculării pensiilor, nerecuperarea sumelor rezultate din regularizarea pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2011.

Conform OUG nr. 1/2011, în forma iniţială, procesul de recalculare a fost finalizat la 31 decembrie 2011, iar din aprilie 2012, ar fi trebuit recuperate sumele plătite în plus, începând cu 1 ianuarie 2011.

La Casa sectorială de pensii a Ministerului Apărării Naţionale sunt în evidenţă aproximativ 9.000 de pensionari militari în această situaţie, iar suma totală pe care ei ar fi trebuit să o returneze este de aproximativ 60 de milioane de lei.

Modificarea OUG nr. 1 din 2011, prin amnistierea obligaţiilor de plată rezultate din scăderea pensiilor, efect al recalculării şi revizuirii acestora, este una dintre măsurile reparatorii aduse pensionarilor militari care au avut de suferit în urma procesului de recalculare, revizuire şi regularizare a pensiilor militare.

"Am realizat astăzi o etapă importantă din procesul de eliminare a nedreptăţilor făcute în procesul de recalculare a pensiilor, un pas care dovedeşte voinţa Parlamentului României de a reda militarilor demnitatea şi respectul cuvenite.

Intenţia noastră nu se opreşte aici! Angajamentul nostru politic este ca, într-o a doua etapă, să includem în viitorul program de guvernare al USL problematica pensiilor militare, astfel încât să demarăm, din 2013, procedurile de revenire a pensiilor militare diminuate la cuantumul din 31 decembrie 2010", a declarat ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu.

La Ministerul Apărării Naţionale s-a constituit joi, 7 iunie a.c., Comisia pentru elaborarea actelor normative care să reglementeze reconstrucţia sistemului de pensii militare ocupaţionale. Acest organism are drept misiune analizarea şi evaluarea situaţiei actuale a pensionarilor militari din perspectiva aplicării legilor 119/2010, 263/2010 şi a OUG 1/2011, în vederea elaborării actelor normative care să reglementeze drepturile actualilor pensionari militari, cât şi cele ale viitorilor pensionari militari, în prezent în activitate.


Biroul de Presă

Niciun comentariu: