Nu doamnă ministru, în luna mai este obligatoriu să deduceți suma de 740 lei din pensie pentru calculul contribuției de 5,5%.
"Decizia Curţii Constituţionale noi o respectăm şi o aplicăm. Pentru luna mai rămân în vigoare normele codului fiscal actual, iar în 45 de zile legile fiscale vor fi puse în concordanţă cu decizia Curţii. În ceea ce priveşte solicitările pentru restituirea sumelor încasate până acum din contribuţia de sănătate pot să spun un singur lucru, Curtea Constituţională a precizat foarte clar că drepturile sunt calculate şi se aprobă de acum încolo. Nu există un temei legal pentru a restitui sumele încasate până acum", a declarat Claudia Boghicevici.
Curtea Constituționala spune că interpretarea dată prin Decizia 223/2012 a art. 259/ din Legea 95/2004, așa cum a fost modificat prin OUG 107/2010, se aplică imediat de Casele de Pensii, la data publicării in MO a deciziei.Cum să aplice în luna mai Codul Fiscal , dacă și in Constituție spune că dispozițiile legale care au fost declarate neconstituționale, aici vorbim de o interpretare a textului ca să nu fie declarat neconstituțional, sunt suspendate de drept pe perioada termenului de 45 de zile de care vorbește aiurea blonda ministresă?
Repet textul din Constituție referitor la efectele deciziilor CCR.
„ARTICOLUL 147 - Deciziile Curtii Constitutionale
(1) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.”