Un produs Blogger.

joi, martie 08, 2012

Istoricul pensiilor în România, în ultimii 80 de ani

0 comments
"Pastrând în linii mari principiile legii asigurarilor sociale din 1933, în anul 1938 s-a adoptat o noua lege, care prevedea ca, fondurile de asigurari sociale se constituie dintr-o cotizatie unica de 8 la suta asupra salariului mediu al clasei de cotizare respectiv (erau stabilite 8 clase de cotizare) platibila în parti egale de salariati si patroni, cotizatie majorata la 14 la suta în iunie 1944.
De mentionat ca, obligatia de plata a cotizatiilor revenea patronului, care era "în drept sa retina din salariul cuvenit angajatilor lui partea de cotizatie ce cade în sarcina acestora".
Dupa anul 1944, sistemul de asigurari sociale pentru batrânete îsi schimba modul de organizare si finantare, ca urmare a regimului comunist care s-a instaurat. Sunt desfiintate casele autonome de pensii si cele peste 100 case de pensii private.
În anul 1949, au luat fiinta asigurarile sociale de stat. Prin Legea      nr.10/1949 pentru organizarea asigurarilor sociale de stat, s-au instituit noi reglementari, între care cele privind constituirea fondurilor, obligatie preluata în totalitate de catre stat, împreuna cu persoanele juridice care angajau personal salarial - întreprinderi si institutii de stat. Fondurile de pensii sunt preluate si administrate de catre stat prin bugetul statului, care opera redistribuirea în functie de interesele sale.
În anul 1953, au fost stabilite contributii la asigurarile sociale în procente diferentiate pe ramuri si subramuri de activitate, variind între 5 si 15 la suta din fondul de salarii realizat de unitatile încadrate în ramura respectiva. Astfel, spre exemplu, pentru personalul casnic angajat de salariati contributia era de 5 la suta, iar pentru salariatii din unele ramuri ale economiei nationale aceasta era de: 15 la suta pentru industria carbunelui, 13,3 la suta pentru industria siderurgica, 8,2 la suta pentru învatamântul superior, 6,5 la suta pentru silvicultura etc.
Aceste reglementari, ce priveau constituirea fondurilor de asigurari sociale de stat, s-au aplicat pâna în anul 1972 inclusiv, când nivelul contributiilor a fost stabilit între 9 si 14 la suta.
Dupa anul 1980, sumele alocate pentru acoperirea riscurilor sociale au fost supuse unor restrictii fiind orientate spre finantarea unor obiective fara legatura cu sistemul de protectie sociala.
Astfel se poate constata o degradare continua a sectoarelor sociale din domeniul sanatatii, educatiei, asigurarilor si asistentei sociale, cu consecinte negative în plan social pâna în zilele noastre.
În perioada 1949-1989, legislatia pentru pensii a suferit mai multe modificari si completari, cele mai importante fiind operate prin Legea nr.27/1966 privind pensiile de asigurari sociale de stat si pensia suplimentara, Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurari sociale de stat si asistenta sociala si Legea nr.4/1977 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale membrilor cooperativelor agricole de productie.
Dupa anul 1990, au fost elaborate o serie de acte normative, în mare parte în scopul satisfacerii unor revendicari sociale: s-au facut o serie de "reparatii de natura sociala, de care au beneficiat diferite categorii de populatie, deseori sub presiunea miscarilor revendicative si au fost luate unele masuri de atenuare a efectelor negative în plan social ale reformei (spre exemplu compensatiile si indexarile acordate pentru majorarea preturilor la energie electrica, pâine, combustibil, transport etc.) operatiuni care au absorbit un volum mare de resurse, necorelat cu volumul productiei si nivelul productivitatii. Au fost aduse corectii si modificari la Legea nr.3/1977 (cele mai importante dintre acestea fiind reglementate prin Legea nr.49/1992 pentru modificarea si completarea unor reglementari din legislatia de asigurari sociale), determinate de necesitatea asigurarii functionalitatii sistemului, pâna la intrarea în vigoare a noii  legislatii, conceputa în spiritul obiectivelor înscrise în cartea alba privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale (elaborata de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale).
În perioada imediat urmatoare evenimentelor din Decembrie 1989 atât asigurarile sociale, cât si asistenta sociala au intrat într-un proces amplu de schimbari privind organizarea, modul de finantare si tipurile de prestatii, datorita îndeosebi, evenimentelor care au traversat istoria tarii dupa cel de al doilea razboi mondial.
Însa, reformele din majoritatea domeniilor sociale au avut o evolutie destul de lenta si anevoioasa, exercitând un impact negativ asupra sistemului de protectie sociala din România, grav afectat de criza economica si de trecerea la economia de piata.
În perioada anilor 90 s-a urmarit, cu precadere, ameliorarea cadrului legislativ existent si, într-o masura neglijabila, reformarea profunda a sistemului de protectie sociala.
În ceea ce priveste finantarea sistemului de asigurari sociale de stat pot fi evidentiate urmatoarele etape mai importante:
Începând din anul 1990, s-a stabilit o cota unica de asigurari sociale de 20 la suta, suportata de persoanele juridice si fizice care angajeaza personal salarial, cota ce a crescut în 1991 cu 2 puncte procentuale, respectiv la 22 la suta, urmare introducerii unei prestatii de natura compensatorie si anume compensarea cresterii preturilor la medicamente, sume ce ulterior au fost încasate si gestionate în exclusivitate de Ministerul Sanatatii.
În anul 1992, au fost initiate si legiferate o serie de masuri în domeniul asigurarilor sociale, între acestea regasindu-se si cele privind majorarea contributiei si diferentierea acesteia în functie de frecventa producerii riscurilor sociale si de avantajele pe care le aveau diferite categorii de salariati, majorarea contributiei fiind determinata, în primul rând, de necesitatea de a asigura echilibrul bugetului asigurarilor sociale de stat, conditie absolut necesara în conditiile create de efectele tranzitiei spre economia de piata, etapa în care bugetul asigurarilor sociale de stat s-a desprins din bugetul de stat devenind una din cele trei componente ale Bugetului Public National, consolidat. În scopul realizarii unei echitati între diferitele categorii de asigurati, diferentierea cotei s-a impus, încercându-se a se crea o legatura mai strânsa între contributia platita în timpul activitatii si prestatiile obtinute în special la vârsta pensionarii, functie de grupele de munca în care asiguratul si-a desfasurat activitatea.
Astfel, contributia datorata  de persoanele juridice si fizice care angajeaza personal salarial a fost stabilita diferentiat, între 25 si 35 la suta, aplicata asupra câstigurilor realizate de salariati, cu mentiunea ca aceste cote diferentiate includ si contributia de 2 la suta pentru compensarea preturilor la medicamente care, începând cu 1 ianuarie 1993 s-a virat la Ministerul Sanatatii si s-a gestionat de catre acesta.
În categoria fondurilor destinate protectiei sociale au fost incluse si fondurile pensiei suplimentare, fondul asigurarilor sociale ale agricultorilor, fondul de somaj, fondul de risc si accident, fondul special pentru sanatate.
În afara fondului pentru pensia suplimentara si fondului asigurarilor sociale ale agricultorilor, care au fost constituite si au functionat si înainte de anul 1990, constituirea celorlalte trei fonduri a fost legiferata dupa anul 1990.
Fondul pentru pensia suplimentara s-a constituit din contributia salariatilor, reglementata în anul 1967, având la baza principiul mutualitatii între persoanele asigurate.
Initial aceasta forma de protectie sociala s-a constituit din contributia de 4 la suta (2 la suta obligatoriu si 2 la suta facultativ) din salariul de încadrare. Începând cu data de 1 iunie 1986 aceasta contributie a devenit obligatorie, fiind în cuantum de 3 la suta.
În perioada 2000-2005 a avut loc o accelerare a reformei sistemului românesc de pensii, prin:
·        Intrarea în vigoare, începând cu 1 aprilie 2001, a Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale (primul pilon de asigurari sociale, din cei trei, prevazuti în Planul de actiune al Programului de guvernare pe perioada 2001-2004, si avuti în vedere pentru diversificarea resurselor de asigurari de batrânete;
·        elaborarea Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cea de-a doua componenta a sistemului de pensii (pilonul II);
·        reglementarea celei de-a treia componente a sistemului de pensii (pilonul III) odata cu elaborarea Legii nr.249/2004 privind pensiile ocupationale;
·        trecerea, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de la bugetul asigurarilor sociale de stat la bugetul de stat a cheltuielilor privind pensiile provenite din fostul sistem de asigurari sociale al agricultorilor ;
·        externalizarea din bugetul asigurarilor sociale de stat a prestatiilor care nu au o legatura directa cu drepturile de pensie ;
·        externalizarea din bugetul asigurarilor sociale de stat a prestatiilor care nu au natura contributiva sau nu au legatura cu riscurile sociale asigurate .
Principalele elemente de noutate introduse în interesul reformarii sistemului de asigurari sociale sunt:
- principiile noi - exprimate si definite - care au impus si presupun înca  multe modificari în corelatie cu reglementarile precedente;
- cresterea vârstei de pensionare de la 57 la 60 de ani pentru femei si de la 62 la 65 de ani pentru barbati, într-o perspectiva de 13 ani;
- cresterea numarului de ani de munca necesari acordarii pensiei integrale pentru limita de vârsta, de la 30 la 35 de ani pentru barbati si de la 25 la 30 de ani pentru femei;
- adoptarea unui model flexibil de pensionare cu posibilitatea anticiparii pâna la 5 ani a vârstelor standard, în conditiile penalizarii pensiilor cu procente diferite în functie de numarul total al lunilor de anticipare;
- extinderea grupului de asigurati si beneficiari si o mai precisa definire a sferei de acoperire a beneficiilor;
- introducerea de prevederi restrictive pentru încadrarea locurilor de munca în categoria celor cu conditii deosebite si a celor cu conditii speciale;
- introducerea unei noi metodologii de calcul a pensiei, pe baza de punctaj, care ia în considerare contributiile platite în fiecare an de munca. Cuantumul pensiei este data de produsul dintre punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare si valoarea unui punct de pensie, aceeasi pentru stabilirea tuturor pensiilor, din luna pensionarii.
- redefinirea regimului contributiilor la fondurile de asigurari sociale de stat, acestea fiind datorate atât de angajator, cât si de angajat;
-         schimbarea radicala a structurii administrativ institutionale a sistemului de pensii cu separarea elaborarii politicilor în domeniu pensiilor (public politics) realizata, de catre Ministerul Muncii, de implementarea propriu-zisa a strategiei în materie prin intermediul Casei Nationale de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale.
-         armonizarea sistemului de protectie sociala cu cele comunitare legate de egalitatea de sanse,
-         exportul de prestatii
-         stabilirea prestatiilor comunitare din UE:
În ceea ce priveste înfiintarea si dezvoltarea pilonului II, aceasta implica atragerea sectorului privat în gestionarea fondurilor si plasarea unei parti a contributiilor individuale din sistemul public de pensii în investitii, sub forma unor depozite create în numele contribuabililor. Aceasta forma de asigurare complementara a început sa fie implementata dupa existenta certa a surselor de acoperire a deficitului creat în bugetul asigurarilor sociale de stat; colectarea cu randament sporit a contributiilor de la participanti de la începutul anului 2008.
          Prin înfiintarea si dezvoltarea pilonului III vor fi stimulate pensiile suplimentare si optionale la nivel de ramura de activitate sau exercitarea unei profesii prin acordarea unor facilitati fiscale substantiale.
Strategia de colectare a contributiilor - mai ales în conditiile în care s-a optat pentru o reducere generala a "fiscalitatii sociale" a fost si ramâne în continuare foarte importanta.
Starea si dinamica evaziunii fiscale în domeniul asigurarilor sociale a impus necesitatea remodelarii cadrului institutional pentru zona de colectare a creantelor bugetare reprezentând contributiile sociale obligatorii, în cadrul carora CAS-ul ocupa o pondere însemnata.
Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2004, Ministerul Finantelor Publice (MFP) îsi exercita calitatea de creditor bugetar, prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) si structurile de administrare pentru toate veniturile bugetare pe care le administreaza, având ca obiectiv principal, pe lânga colectarea veniturilor bugetului de stat si pe cele ale bugetului asigurarilor sociale de stat."

Niciun comentariu: