"Toate dezbaterile anilor '90 au fost marcate de o obsesie. Ea purta numele generic "securitatea lui Nicolae Ceauşescu". Şi eu am fost unul dintre înverşunaţi şi am dus pe seama acestui subiect nenumărate campanii de presă. Nu ştiu cum s-a făcut că niciodată n-am ajuns la un liman. Arhivele, în miezul lor, au rămas neatinse. Ofiţerii acoperiţi, la fel. Marile operaţiuni ale securităţii, aşijderea. Şi acţiunile de protejare a statului, şi cele de eliminare a unor adversari incomozi au rămas departe de ochii şi urechile publicului larg. Nimeni nu a aflat cine a comis abuzuri şi crime şi nu a iniţiat nici un act veritabil de justiţie. Ba s-a ajuns ca unii să sufere consecinţele unui simulacru de decont deşi ei se aşteptau să fie onoraţi şi recompensaţi pentru serviciile aduse statului român.
Din când în când câte un sacrificat al securităţii era aruncat la "câinii de pază ai democraţiei". Un linşaj mediatic a închis uneori dosare de-o ambiguitate totală. Nici azi nu ştim dacă sacrificarea unor ofiţeri, turnători, colaboratori sau acoperiţi n-a fost decât un prilej de deturnare a agendei publice în zile în care lucruri de o şi mai mare gravitate se petreceau în spatele cortinei sau chiar în văzul tuturor. Era o operaţiune a vechii securităţi sau a noilor securişti? Aşa au căzut victime ziarişti turnători, artişti, activişti cu state duble, oameni de comerţ exterior sau cântăreţi. Toată lumea trăia iluzia unor victorii împotriva poliţiei politice a statului totalitar, în timp ce acoperiţii din politică, din paralament, din diplomaţie, chiar şi cei din presă au rămas mai departe acoperiţi.
România n-a apucat să deconteze abuzurile statului totalitar comise de serviciile secrete ale lui Nicolae Ceauşescu că noile servicii secrete, create pentru apărarea democraţiei şi a statului de drept, au început să îşi strecoare şi ele oamenii în presă, să creeze noi societăţi comerciale şi să desfăşoare activităţi economice şi de spionaj. Ba noile servicii ale statului democratic s-au întins şi în politică, inclusiv în alegeri, chiar şi în afaceri. Mai rău, interceptările de telefoane au ajuns la proporţii pentru care bătrânii securişti pensionaţi de la instalarea tehnicii ar putea face infarct. Cât asculta securitatea lui Nicolae Ceauşescu într-un an se ascultă acum într-o săptămână.
Anii au trecut mai rău ca motocicliştii încât nu ne mai dăm seama ce schimbări stranii s-au petrecut. Serviciile scerete de acum sunt subordonate internaţional. Sunt "integrate". Ale lui Ceauşescu erau devotate României. Securiştii incriminaţi de noi vegheau la integritatea ţării. Cei de azi ascultă telefoanele, urmăresc, sunt parte şi în mari operaţiuni economice păguboase pentru statul român şi au devenit instrumente de putere totalitară. În epoca de aur, serviciile secrete îl protejau pe Ceauşescu. Acum îl protejează pe tot prostul. Şi în campania electorală lucrează pentru orice fufă şi orice neghiob. Serviciile de acum sunt neprofesionale şi mai lipsite de o elementară capacitate de analiză. Ele sunt vârâte până în gât în politică şi în afaceri. Din securitatea democratică unii se îmbogăţesc la fel ca miliardarii de carton. Securiştii lui Ceauşescu urmăreau disidenţi şi cârtitori. Ai lui Băsescu îi urmăresc şi îi ascultă pe toţi cei care înjură regimul. Tot ei lipesc afişe, blochează accesul liber la informaţie, penetrează partidele şi presa, mai ales televiziunile, şi nu pricep o iotă din pericolele la adresa integrităţii naţionale. Securiştii de azi servesc orbeşte comandantul suprem numai şi numai pentru a-şi umfla contul. În schimb, vechea securitate, cea incriminată în toate discursurile publice de după 1990, începe să apere drepturile pensionarilor, să dea în vileag abuzurile regimului şi ale securităţii democratice. Bătrânii securităţii încep să ceară o judecată echilibrată a trecutului şi devin pe zi ce trece o forţă de blocaj şi de apărare în faţa noii securităţi cu aparenţe democratice.
Mă mir că foştii ofiţeri de securitate n-au înfiinţat o asociaţie sau un grup de iniţiativă care să purceadă la inventarierea tuturor abuzurilor şi crimelor comise în perioada lui Nicolae Ceauşescu şi, în acelaşi timp, să întocmească şi un inventar riguros al câtorva operaţiuni importante, cu consecinţe benefice, realizate în aceeaşi perioadă de pomină. Poate aşa am avea parte de un adevărat decont al unei perioade în care poliţia politică a marcat viaţa publică din România. În acelaşi timp, un asemenea lucru ar putea determina ca securitatea, pe lângă rolul ei funest, să joace astăzi un rol destul de util. Acela de a apăra România de abuzurile serviciilor secrete de acum, socotite cu mult prea mare uşurinţă ca unele de esenţă democratică.
E numai o prezumţie. Nimic mai mult!"
Din când în când câte un sacrificat al securităţii era aruncat la "câinii de pază ai democraţiei". Un linşaj mediatic a închis uneori dosare de-o ambiguitate totală. Nici azi nu ştim dacă sacrificarea unor ofiţeri, turnători, colaboratori sau acoperiţi n-a fost decât un prilej de deturnare a agendei publice în zile în care lucruri de o şi mai mare gravitate se petreceau în spatele cortinei sau chiar în văzul tuturor. Era o operaţiune a vechii securităţi sau a noilor securişti? Aşa au căzut victime ziarişti turnători, artişti, activişti cu state duble, oameni de comerţ exterior sau cântăreţi. Toată lumea trăia iluzia unor victorii împotriva poliţiei politice a statului totalitar, în timp ce acoperiţii din politică, din paralament, din diplomaţie, chiar şi cei din presă au rămas mai departe acoperiţi.
România n-a apucat să deconteze abuzurile statului totalitar comise de serviciile secrete ale lui Nicolae Ceauşescu că noile servicii secrete, create pentru apărarea democraţiei şi a statului de drept, au început să îşi strecoare şi ele oamenii în presă, să creeze noi societăţi comerciale şi să desfăşoare activităţi economice şi de spionaj. Ba noile servicii ale statului democratic s-au întins şi în politică, inclusiv în alegeri, chiar şi în afaceri. Mai rău, interceptările de telefoane au ajuns la proporţii pentru care bătrânii securişti pensionaţi de la instalarea tehnicii ar putea face infarct. Cât asculta securitatea lui Nicolae Ceauşescu într-un an se ascultă acum într-o săptămână.
Anii au trecut mai rău ca motocicliştii încât nu ne mai dăm seama ce schimbări stranii s-au petrecut. Serviciile scerete de acum sunt subordonate internaţional. Sunt "integrate". Ale lui Ceauşescu erau devotate României. Securiştii incriminaţi de noi vegheau la integritatea ţării. Cei de azi ascultă telefoanele, urmăresc, sunt parte şi în mari operaţiuni economice păguboase pentru statul român şi au devenit instrumente de putere totalitară. În epoca de aur, serviciile secrete îl protejau pe Ceauşescu. Acum îl protejează pe tot prostul. Şi în campania electorală lucrează pentru orice fufă şi orice neghiob. Serviciile de acum sunt neprofesionale şi mai lipsite de o elementară capacitate de analiză. Ele sunt vârâte până în gât în politică şi în afaceri. Din securitatea democratică unii se îmbogăţesc la fel ca miliardarii de carton. Securiştii lui Ceauşescu urmăreau disidenţi şi cârtitori. Ai lui Băsescu îi urmăresc şi îi ascultă pe toţi cei care înjură regimul. Tot ei lipesc afişe, blochează accesul liber la informaţie, penetrează partidele şi presa, mai ales televiziunile, şi nu pricep o iotă din pericolele la adresa integrităţii naţionale. Securiştii de azi servesc orbeşte comandantul suprem numai şi numai pentru a-şi umfla contul. În schimb, vechea securitate, cea incriminată în toate discursurile publice de după 1990, începe să apere drepturile pensionarilor, să dea în vileag abuzurile regimului şi ale securităţii democratice. Bătrânii securităţii încep să ceară o judecată echilibrată a trecutului şi devin pe zi ce trece o forţă de blocaj şi de apărare în faţa noii securităţi cu aparenţe democratice.
Mă mir că foştii ofiţeri de securitate n-au înfiinţat o asociaţie sau un grup de iniţiativă care să purceadă la inventarierea tuturor abuzurilor şi crimelor comise în perioada lui Nicolae Ceauşescu şi, în acelaşi timp, să întocmească şi un inventar riguros al câtorva operaţiuni importante, cu consecinţe benefice, realizate în aceeaşi perioadă de pomină. Poate aşa am avea parte de un adevărat decont al unei perioade în care poliţia politică a marcat viaţa publică din România. În acelaşi timp, un asemenea lucru ar putea determina ca securitatea, pe lângă rolul ei funest, să joace astăzi un rol destul de util. Acela de a apăra România de abuzurile serviciilor secrete de acum, socotite cu mult prea mare uşurinţă ca unele de esenţă democratică.
E numai o prezumţie. Nimic mai mult!"
