Pensii speciale; nelegalitatea recalculării şi reducerii. Prof. dr. Tiberiu Medeanu

Pensii speciale; nelegalitatea recalculării şi reducerii.
Prof. dr. Tiberiu Medeanu
Facultatea de drept
Universitatea de Vest Timişoara
Rezumat: Recalcularea şi diminuarea substanţială a unor pensii speciale contravine unor principii şi drepturi fundamentale din Constituţia României, din directivele Uniunii Europene şi din tratate internaţionale. Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate a Legii nr. 119/2010, deşi în perioadele anterioare a avut opinii contrare.

Există numeroase argumente în favoarea neconstituţionalităţii acestei legi, dintre care se remarcă cele invocate de judecătorii Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În pofida respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, unele instanţele au admis contestaţiile părţilor şi au stabilit că este nelegală diminuarea cuantumului pensiilor. Peste 90 de hotărâri de această natură au rămas irevocabile. Hotărârile sunt fundamentate pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, care a decis că judecătorul naţional, sesizat în cadrul competenţei sale, are obligaţia de a aplica întregul drept comunitar şi de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziţieeventuală contrară din legea naţională, indiferent de opinia exprimată în acest sens deCurtea Constituţională.

Pe rolul instanţelor există cca. 1000 de litigii de această natură, din care cele care vor fi nefavorabile pensionarilor pot ajunge pe rolul CEDO, punînd din nou statul român în ipostaza nefavorabilă.

1. Istoric.
Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptată în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, a decis că pensiile de serviciu reglementate de legile speciale devin pensii în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii. In această categorie se includeau: pensiile militare de stat; pensiile poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor; pensiile judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale; pensiile personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; pensiile personalului diplomatic şi consular; pensiile funcţionarilor publici parlamentari; pensiile deputaţilor şi senatorilor; pensiile personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă; pensiile personalului Curţii de Conturi(1).
S-a mai prevăzut că pensiile cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000, iar pensia din sistemul public se determină, considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr.19/2000 (2).
Prevederile legislative enumerate au fost atacate la Curtea Constituţională de Înalta   Curte de Casaţie şi Justiţie (Secţiile Unite), fapt inedit în practica acestei instanţe(3).
Avocatul Poporului, a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere prin care se arată că diminuarea pensiilor încalcă dreptul fundamental la proprietate şi reguli de drept, precum cele referitoare la drepturile câştigate4.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată pentru motive asemănătoare celor invocate în sesizare5.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale argumente de natură economică, în sensul că recalcularea va viza 155.842 de pensii şi că prin operaţiunea realizată se vor obţine economii rezultate din recalcularea pensiilor mari şi foarte mari, care depăşesc suma de 3.000 lei. Aceste argumente au fost infirmate prin declaraţiile ulterioare ale membrilor Guvernului şi a Preşedintelui ţării, în sensul că recalcularea pensiilor pentru militari şi poliţişti (care reprezintă peste 90 % din pensiile recalculabile), ar determina de fapt creşterea cuantumului acestora. S-a revenit şi în privinţa cuantumului de 3.000 lei, iar după câteva luni a fost modificată succesiv metodologia de recalculare a pensiilor cadrelor militare şi a altor categorii de persoane.
Prin decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 Curtea Constituţională a decis că sunt neconstituţionale numai prevederile referitoare la reducerea şi recalcularea pensiilor judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale. În privinţa celorlalte categorii profesionale s-a decis că legea este constituţională, deşi chiar în cuprinsul motivării se prezintă unele argumente contrare.
1 Legea nr. 119/2010, art. 1.
2 Legea nr. 119/2010, art. 3.
3 Sesizarea de neconstituţionalitate a I.C.C.J. a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.7.779 din 15
iunie 2010, formând obiectul dosarului nr. 1.533/A/2010.
4Adresa nr.108/22 iunie 2010.
5 Adresa nr.8.231/23 iunie 2010.
2
În mod normal, excepţia de neconstituţionalitate trebuia admisă pentru toate categoriile profesionale, neexistând argumente juridice pentru încălcarea unor principiijuridice şi drepturi fundamentale.
2. Argumentele Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este concludent faptul că una din sesizări a fost semnată de toţi judecătorii prezenţi la şedinţa Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind aduse argumente pentru neconstituţionalitatea legii, care depăşeau categoria magistraţilor, după cum urmează: - reglementarea pensiei de serviciu pentru anumite categorii profesionale şi deci şi pentru judecători îşi găseşte temeiul legal în legislaţia europeană, şi anume Directiva Consiliului Comunităţilor Europene 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, astfel cum a fost modificată prin Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996. Acest act european creează cadrul legal la nivelul Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a rolului unui anumit
sector profesional, să stabilească pentru acesta un regim profesional de securitate socială;
- se încalcă prevederile art.15 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile;
- legea criticată impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
- dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, deoarece de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei  libertăţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia, existând obligaţia statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică şi socială  adecvată;
- legea criticată impune o restrângere cu caracter permanent a exerciţiului dreptului la pensie, recalcularea pensiilor de serviciu operând fără vreo limitare temporară, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3 şi 12, fiind reglementată sub condiţie suspensivă. Aşadar, legea criticată nu numai că nu consfinţeşte caracterul temporar al restrângerii exerciţiului dreptului la pensie, ci stabileşte explicit o pierdere cu caracter permanent a pensiei de serviciu şi, prin urmare, nu are legitimitate constituţională, în sensul considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr.1.414/2009;
- caracterul excepţional al restrângerii exerciţiului dreptului la pensie nu poate fi susţinut, în condiţiile în care legea criticată constituie o a doua măsură de restrângere a exerciţiului unor drepturi adoptată într-un interval de aproximativ 6 luni6;
- restrângerea sistematică, repetată, a exerciţiului unor drepturi, care tinde să devină o regulă în conduita autorităţii publice, care adoptă această măsură, iar nu o excepţie, se situează în afara cadrului constituţional, pe care îl trasează dispoziţiile art. 53 şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale;
- diminuarea substanţială a cuantumului pensiilor, determinată de recalcularea acestora, are drept consecinţă nerespectarea condiţiei referitoare la caracterul rezonabil şi proporţional al restrângerii exerciţiului dreptului prevăzut de art. 47 alin.(2) din Constituţie, caracter de care depinde compatibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi cu Legea fundamentală, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr.1.414/2009;
- din perspectiva art.1 din Protocolul nr.1 şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziţii, drepturile care decurg din contribuţiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecţia art.1 din Protocol;
6 Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, invoca aceeaşi situaţie de criză economică pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi.
3
- recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislaţiei sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligaţia autorităţilor publice de a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată; într-o astfel de situaţie, există o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, determinată de încălcarea caracterului rezonabil şi proporţional al diminuării drepturilor patrimoniale. (Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009);
- diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea criticată, cu consecinţa pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă şi disproporţionată, fără a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei;

- în ceea ce priveşte pensiile speciale, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaşte şi ocroteşte pensia stabilită pentru anumite profesii şi nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri excepţionale, cu respectarea principiului proporţionalităţii, ceea ce înseamnă că măsura aplicată să fie   justificată de scopul legitim urmărit (Cauza Banfield contra Regatului Unit, 2005);
- pierderea pensiei de serviciu are semnificaţia juridică a unei exproprieri, situaţie în care trebuiau luate toate măsurile juridice impuse de această instituţie.
La câteva zile după sesizare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale o dezvoltare argumentativă7 prin care arată că, întrucât invocarea art. 53 din Constituţie pentru luarea măsurilor de austeritate vizează apărarea securităţii naţionale, în mod obligatoriu sunt incidente în cauză dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în care securitatea naţională este prevăzută ca o situaţie care reclamă intervenţia stării de urgenţă8. Aceeaşi ordonanţă de urgenţă obligă ca, pe durata măsurilor excepţionale vizate de protecţia securităţii naţionale, restrângerea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale să se realizeze cu respectarea art. 53 din Constituţie9. Guvernul nu se putea substitui
atribuţiilor Preşedintelui României şi Parlamentului pentru a lua măsuri de austeritate implicând securitatea naţională decât prin încălcarea art. 53 şi a art. 93 din Constituţie, deoarece acest ultim text constituţional prevede că Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativteritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
3. Poziţia oscilantă a Curţii Constituţionale.
Încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile prin adoptarea Legii nr. 119/2010 rezultă chiar din motivarea unor decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, Astfel, prin Decizia nr. 375/2005 referitoare la sesizările de neconstituţionalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, Curtea Constituţională a stabilit că: noile reglementări, privind criteriile şi condiţiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul şi de actualizare a cuantumului pensiei nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare.
În Decizia nr. 872/2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constituţională constată că: dificultăţile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse 7 Adresa înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.8.067 din 18 iunie 2010.
8 O.U.G. nr.1/1999, art.3 lit. a).
9 O.U.G. nr.1/1999, art.3 lit. a).
4
dreptului la pensie în sensul diminuării, chiar şi temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituţional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat.
În aceeaşi decizie, Curtea constituţională a invocat şi unele considerente de principiu referitoare la dreptul la pensie în jurisprudenţa altor curţi constituţionale. Astfel, este invocată o decizie a Curţii Constituţionale a Ungariei, prin care s-a stabilit că modificarea unilaterală a cuantumului pensiilor este neconstituţională, cu referire directă la imposibilitatea legiuitorului de a scădea pensiile mari pentru a creşte pensiile mici10.
Pe de altă parte, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr.1.414/2009, a stabilit că diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege, iar eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.
4. Inexistenţa situaţiei excepţionale de care s-a prevalat Guvernul, prin prisma jurisprudenţei C.E.D.O.
Sub aspectul interpretării art. 15 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că un atare control este necesar, pentru a se stabili în ce măsură un stat care s-a prevalat de clauza excepţională instituită prin acest articol, a conciliat în mod adecvat cele două condiţii contrare, constând în protecţia drepturilor individuale şi apărarea societăţii democratice sau a vieţii naţiunii. Concilierea între cele două interese poate fi evaluată prin verificarea a trei elemente specifice măsurilor excepţionale şi anume scopul măsurii derogatorii şi motivul măsurii derogatorii.
În privinţa scopului măsurii excepţionale asumate de un stat parte la Convenţie, C.E.D.O. a stabilit faptul că „Atunci când se invocă măsuri derogatorii cu caracter excepţional, statul trebuie să acţioneze astfel încât să fie protejate valorile enumerate de art. 15 din Convenţie, şi nu o utilitate publică oarecare”11.
Cu privire la motivul măsurii excepţionale, pe care un stat îl poate avea în vedere spre a se prevala de dispoziţiile art. 15 din Convenţie, C.E.D.O a arătat că „Derogarea instituită prin art. 15 din Convenţie poate fi utilizată de un stat numai în caz de război sau de pericol public iminent”. Pericolul public iminent este definit de către instanţa europeană ca fiind „O situaţie de criză sau de pericol excepţional şi iminent, care afectează populaţia în ansamblu şi constituie o ameninţare la adresa vieţii organizate a comunităţii ce alcătuieşte statul”12. În altă cauză asemănătoare sunt exemplificate în acest sens fenomene naturale, sociale şi politice, cum ar fi: catastrofa ori calamitatea naturală; insurecţia armată; răscoala sau lovitura de stat; violenţele de amploare de tip terorist13.
Este evident faptul că în cuprinsul enumerărilor din textele enunţate anterior nu se regăsesc valori referitoare la diminuarea deficitului bugetar sau reechilibrarea bugetară a statului, la care a făcut referire Guvernul României, motiv pentru care nu era admisibilă şi justificată reducerea în mod brutal a pensiilor de serviciu.

5
Ca urmare sunt încălcate în mod evident prevederile art. 53 al. 1 şi al.2 din Constituţie,nefiind întrunite cerinţele pentru restrângerea dreptului la pensie, şi nefiind totodată prevăzută perioada pentru care vor fi restrânse aceste drepturi.
Al treilea element necesar constă în faptul ca măsura cu caracter excepţional derogator să respecte principiul proporţionalităţii. Satisfacerea acestui principiu implică, caracterul absolut necesar al măsurii asumate, strict indispensabil pentru a putea face faţă pericolului public care a ocazionat luarea măsurii şi pentru a readuce statul în situaţia funcţionării normale. Statul poate institui măsuri derogatorii de la principiile democratice „numai în măsura în care situaţia impune acest lucru”, pentru că exercitarea acestora ar fi de natură să-l împiedice să facă faţă pericolului public. Este necesară o legătură concretă între măsura derogatorie şi ameninţarea care planează asupra statului.
Principiul proporţionalităţii semnifică faptul că măsurile derogatorii trebuie să aibă uncaracter de necesitate absolută şi să fie strict indispensabile pentru a putea face faţă pericolului public; ele se pot lua „numai în măsură în care situaţia impune acest lucru”. Statul poate să suspende drepturile şi libertăţile garantate numai în măsură în care exercitarea acestora ar fi de natură să îl împiedice să facă faţă pericolului public. Trebuie să existe o legătură concretă între măsură derogatorie şi ameninţarea care planează asupra naţiunii. Obiectul măsurătorilor derogatorii se caracterizează printr-o dublă limită. În primul rând trebuie să fie compatibile cu celelalte obligaţii ce derivă din dreptul internaţional. În al doilea rând măsurile derogatorii nu trebuie să aducă atingerea anumitor drepturi, enunţate limitativ de fiecare din textele invocate.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că noţiunea generică de „bun” acoperă şi dreptul unei persoane asupra unei creanţe, inclusiv a uneia de natură salarială14; dreptul la o pensie de bătrâneţe15; dreptul la pensie pentru văduvi16; dreptul de a fi beneficiar al unei prestaţii sociale pentru persoanele fără nici un venit17.
În optica C.E.D.O. noţiunea de „bun” are înţeles larg şi încorporează orice interes al unei persoane de drept privat, care are o valoare economică.
Este cert faptul că prin existenţa pensiilor stabilite prin legi speciale nu se pune în pericol statul şi nu s-au obţinut economii substanţiale, după numai câteva luni fiind preconizate alte măsuri.
5. Inexistenţa situaţiei excepţionale de care s-a prevalat Guvernul, prin prisma doctrinei juridice internaţionale.
Doctrina juridică internaţională a precizat că limitarea unui drept trebuie să respecte câteva condiţii de fond şi de formă. Aceasta presupune ca legea să definească cu suficientă precizie condiţiile şi modalităţile limitării dreptului, pentru a-i permite cetăţeanului să-şi adapteze conduita şi să beneficieze de o protecţie adecvată împotriva arbitrarului.
Expresia jurisprudenţială a principiului subsidiarităţii se reflectă în faptul că acesta stă la baza noţiunii de marjă de apreciere, care conferă statelor dreptul de a aplica limitările aduse drepturilor protejate. Controlul marjei naţionale de apreciere semnifică faptul că limita de apreciere a statelor nu poate fi nelimitată, iar instanţa europeană are dreptul de a controla întinderea acesteia. Marja naţională de apreciere nu poate fi aşadar disociată de un control european18.
Noţiunea de necesitate implică existenţa unor dificultăţi naţionale imperioase. În privinţa acestei condiţii Curtea nu se limitează a verifica dacă statul a făcut uz de puterea sa
6
de apreciere cu bună-credinţă, cu grijă şi în mod raţional. Ea controlează mai întâi dacă
motivele invocate în sprijinul ingerinţelor sunt pertinente şi suficiente. În continuare Curtea
cercetează dacă ingerinţa este proporţională cu scopul legitim urmărit şi verifică dacă a fost
păstrat un just echilibru între interesul general şi interesele individuale. Sub acest aspect nu
poate fi ignorată existenţa unui numitor comun al sistemelor juridice din toate statele.
Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice19, conţine o dispoziţie
similară, care autorizează statul parte să suspende beneficiul drepturilor proclamate şi
exercitarea lor numai în caz de război sau de pericol public excepţional ce ameninţă viaţa
naţiunii.
Analiza sistematică a celor trei condiţii prevăzute de art. 15, s-a realizat într-o speţă
referitoare la măsură administrativă de arestare dispusă în Irlanda în virtutea unei legi privind
atentatele la siguranţa statului20. În hotărârea referitoare la acest caz CEDO a stabilit
necesitatea îndeplinirii mai multor condiţii, după cum urmează:
- existenţa unui pericol public care ameninţă viaţa naţiunii, care presupune un dublu
control, asupra scopului, dar şi asupra motivului măsurii derogatorii;
- scopul măsurii derogatorii semnifică faptul că statul nu-şi poate exercita dreptul de
derogare, ca de altfel, nici posibilităţile de a restrânge drepturile garantate în alt scop decât
acela pentru care a fost prevăzut acest drept. Prin interzicerea abuzului de putere, articolul 18
al Convenţiei de la Roma vizează să împiedice o utilizare abuzivă a măsurilor de excepţie.
Când este vorba de măsuri derogatorii, statul trebuie să acţioneze în scopul în care au fost
prevăzute aceste dispoziţii, adică protejarea vieţii sau existenţei naţiunii, şi nu într-un scop
oarecare de utilitate publică;
- motivul măsurii derogatorii semnifică faptul că dreptul de derogare există doar în caz
de război sau de pericol public, pe care Curtea îl defineşte ca o „situaţie de criză sau de
pericol excepţional şi iminent, care afectează populaţia în ansamblu şi constituie o ameninţare
la adresa vieţii organizate a comunităţii ce alcătuieşte statul”.
Deci, pericolul în cauză trebuie să aibă caracter excepţional şi să ameninţe viaţa
naţiunii, originea acestuia putând consta în catastrofe, calamităţi naturale, insurecţie, răscoală,
război sau lovitură de stat. Intr-o altă cauză, instanţa a decis că dreptul de derogare nu putea
fi exercitat în Grecia, deşi exista o situaţie deosebită în legătură cu lovitura militară din 21
aprilie 1967.
Durata măsurilor de derogare se justifică exclusiv pe perioada de război sau de pericol
public; ele reprezintă o violare a convenţiei dacă rămân în vigoare după dispariţia
circumstanţelor excepţionale21.
6. Nerespectarea procedurilor necesare pentru adoptarea unor măsuri excepţionale.
Cu scopul de a împiedica utilizarea abuzivă a clauzei de ordine publică, s-a emis opinia că
i se interzice statului să-şi exercite competenţa de a restrânge exercitarea drepturilor garantate
în alt scop decât acela pentru care au fost permise restricţiile respective. Pe de altă parte
drepturile caracteristice societăţii democratice nu pot face obiectul restricţiilor, decât dacă
acesta din urmă sunt justificate de raţiuni convingătoare şi imperative.
18 Frederic Sudre , Drept european şi internaţional al drepturilor omului, Ed. Preses Universitaires de Frances,
2006, (tradusă de R. Bercea şi alţii, Ed. Polirom, 2006, pg. 167.
19 Art.4, al.1.
20 Speţa Lawles contra Republica Irlanda, cererea 332/57, hotărârea din 1 iulie 1961.
21 Frederic Sudre, op. cit., pg.166-190.
7
Este evident faptul că tendinţa unor state de a limita drepturile garantate de tratatele
internaţionale, ar risca să golească aceste drepturi de substanţă, dacă nu ar exista o supervizare
din partea organismelor europene. Din aceste motive, clauza derogatorie prevăzută în art. 15
din Convenţie pentru situaţiile excepţionale necesită, în subsidiar, informarea Consiliului
Europei, condiţie pe care Guvernul României nu a îndeplinit-o.
Guvernul a omis respectarea acestei cerinţe pentru faptul că România nu se găsea într-un
pericol corespunzător reglementărilor comunitare şi europene.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu
şi al stării de urgenţă, „starea de asediu reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic,
militar, economic şi social, care se instituie în anumite zone sau pe întregul teritoriu al ţării, în
scopul creşterii capacităţii de apărare, în situaţia iminenţei unei acţiuni sau inacţiuni îndreptate
împotriva suveranităţii, independenţei, unităţii statului sau integrităţii teritoriale”22. În
cuprinsul aceluiaşi act normativ se precizează că: „Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de
măsuri cu caracter politic, economic, social şi de ordine publică, instituit în întreaga ţară sau
în anumite zone ori în unele unităţi administrativ-teritoriale, în următoarele situaţii:
- existenţa unor ameninţări la adresa siguranţei naţionale sau democraţiei
constituţionale, ceea ce face necesară apărarea instituţiilor statului de drept şi menţinerea sau
restabilirea stării de legalitate;
- iminenţa producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea,
limitarea şi înlăturarea efectelor acestora23.
În conformitate cu prevederile din acelaşi act normativ „Pe durata stării de asediu şi a
stării de urgenta, proporţional cu gravitatea situaţiei ce a determinat instituirea acestora şi
numai dacă este necesar, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale
înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului justiţiei”24.
7. Rolul judecătorului în interpretarea legii naţionale, în viziunea Curţii de
Justiţie a Comunităţii Europene.
Cum era previzibil, numeroase persoane au atacat deciziile prin care se recalculau
pensiile, iar instanţele au dispus anularea acestora, cu motivarea că legea încalcă principii şi
drepturi fundamentale, fiind contrară jurisprudenţei CEDO şi normelor juridice obligatorii în
Uniunea Europeană şi pe plan internaţional. Decizia Curţii Constituţionale nr. 873/2010 a fost
înlăturată cu aceeaşi motivare.
În acest sens se poate invoca faptul că aderarea României la Uniunea Europeană a
constituit un eveniment major în cadrul globalizării, determinând mutaţii majore în direcţia
interpretării normei juridice naţionale în procesul de aplicare al dreptului. Interpretarea
normei juridice în actualul context se subsumează armonizării dreptului naţional cu dreptul
comunitar, într-un proces îndelungat de compatibilizare a normelor juridice. Interpretarea
normei juridice naţionale în contextul post-aderare trebuie să ia în considerare reglementările
din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, Directivele
Uniunii Europene şi convenţiile internaţionale ratificate de România.
În actualul context, jurisdicţia naţională s-a îmbogăţit cu încă un grad jurisdicţional de
cenzură judiciară, anume cu C.E.D.O., deoarece se prevede că aceasta acoperă toate
problemele privind interpretarea şi aplicarea convenţiei şi a protocoalelor sale, în scopul
aplicării normelor convenţiei tuturor teritoriilor aflate în cadrul construcţiei europene şi
tuturor cetăţenilor uniunii25.
22 O.U.G. nr. 1/1999, art. 2.
23 O.U.G. nr. 1/1999, art. 3.
24 O.U.G. nr. 1/1999, art. 4.
25 Art. 32, art. 33, art. 34.
8
Cetăţenii Uniunii Europene, pe teritoriul acestei construcţii geo-politice, geoeconomice
şi geo-culturale trebuie să se bucure de aceleaşi norme juridice europene, care să le
stabilească drepturile şi obligaţiile. Aceste valori comune trebuie să se regăsească în normele
juridice naţionale, iar în măsura în care acestea nu se regăsesc, se aplică regulile comunitare.
Constituţiei României, după 1 Ianuarie 2007 a devenit o lege subsecventă în raport de
normele europene, rezultând aceasta şi din împrejurarea că revizuirea textului Constituţiei a
fost motivată prin aderarea la Uniunea Europeană. În consecinţă, Constituţia României, la
rândul ei, se supune legilor europene şi tratatelor internaţionale, iar dreptul intern se
subordonează dreptului comunitar.
Sub acest aspect sunt concludente chiar unele prevederi constituţionale. Astfel,
Constituţia stabileşte că: Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bunăcredinţă
obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte; Tratatele ratificate de
Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, cu excepţia situaţiei în care Constituţia
sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile26.
Pe baza hotărârii Flaminio Costa contra ENEL Italia27, s-a dezvoltat o bogată
jurisprudenţă referitoare la primordialitatea dreptului comunitar, axată pe câteva elemente
esenţiale, constând în: primordialitatea ca o condiţie existenţială a dreptului comunitar, altfel
neputând fi realizate obiectivele stabilite de Tratat; superioritatea dreptului comunitar, rezultat
al naturii intrinseci a Comunităţii, căreia statele membre nu îi pot opune norme divergente şi
nu pot aplica reguli proprii, cum sunt cele folosite pentru a rezolva conflictele dintre normele
interne şi cele din dreptul internaţional public; ordinea juridică comunitară, în ansamblul ei
este primordială în raport cu ordinea juridică a oricărui stat membru; normele constituţionale
dintr-un stat membru nu trebuie să afecteze valabilitatea şi efectul unui act comunitar pe
teritoriul unui stat membru; primordialitatea dreptului comunitar nu se rezumă doar la relaţia
dintre statele membre şi instituţiile Comunităţii, ci ea se impune şi instanţelor judecătoreşti
naţionale28.
Într-o altă cauză29, instanţa comunitară a subliniat că: regulile de drept comunitar
trebuie să îşi manifeste plenitudinea efectelor lor de o manieră uniformă în toate statele
membre, începând de la data intrării lor în vigoare şi pe toată durata valabilităţii lor. În
considerentele din aceea hotărâre, Curtea de Justiţie a consacrat expres principiul
primordialităţii dreptului comunitar, precizând că: în virtutea principiului primordialităţii
dreptului comunitar, dispoziţiile Tratatului au ca efecte de a face inaplicabile de plin drept
orice dispoziţii şi acte din ordinea juridică de pe teritoriul fiecăruia din statele membre şi de
a împiedica adoptarea valabilă a noi acte legislative naţionale, în măsura în care acestea ar
fi incompatibile cu normele comunitare. În consecinţă, judecătorul naţional, are obligaţia de
a aplica integral dreptul comunitar şi de a proteja drepturile pe care acesta le conferă
particularilor, lăsând inaplicabilă orice dispoziţie eventuală contrară a legii naţionale,
indiferent că este anterioară sau posterioară regulii comunitare30.
26 Constituţia României, art. 11 şi art. 20.
27 Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, cauza 6/64 din 15 iulie 1964.
28 Ovidiu Ţinca, Din jurisprudenţa Curţii Europene a Comunităţilor Europene referitoare la primordialitatea
dreptului comunitar şi la interpretarea conformă, în Dreptul nr. 6/2007, p. 30.
29 Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, hotărârea Simmenthal, cauza nr. 106/77 din 9 martie 1978.
30 Hotărârea Simenthal, pct. 21 din considerente.
9
Curtea de Justiţie a mai statuat că dispoziţiile constituţionale ale unui stat membru
referitoare la drepturile fundamentale nu afectează valabilitatea unui act al Comunităţii sau
efectul acelui act pe teritoriul statului respectiv31.
Într-o hotărâre ulterioară, Curtea de Justiţie a constatat că Italia nu şi-a îndeplinit
obligaţia cu privire la renunţarea la o taxă ce decurgea dintr-o dispoziţie comunitară32. În
consecinţă, a apreciat că este vorba de o regulă comunitară direct aplicabilă, înlăturând teza
conform căreia încetarea violării acelei norme ar fi posibilă numai prin adoptarea unei
dispoziţii constituţionale de abrogare a normei nelegale.
În dispozitivul altei hotărâri, Curtea de Justiţie a decis că: Regulamentul produce
efecte imediate şi este apt să confere particularilor drepturi pe care jurisdicţiile naţionale au
obligaţia să le protejeze, iar efectele regulamentului se opun aplicării oricărei măsuri
legislative incompatibile, chiar posterioare33.
Într-un asemenea conflict, un rol important îi revine judecătorului naţional, care este
chemat să asigure beneficiul drepturilor acordate de legislaţia comunitară. Curtea de Justiţie a
evidenţiat că fiecare judecător naţional, sesizat în cadrul competenţei sale, are obligaţia de a
aplica întregul drept comunitar şi de a proteja drepturile pe care acesta le conferă
particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziţie eventuală contrară din legea naţională,
indiferent că aceasta este anterioară sau posterioară regulii comunitare34.
Ca urmare, norma juridică internă este în vigoare atât timp cât nu contravine regulilor
impuse în cadrul construcţiei europene şi al altor obligaţii internaţionale asumate de statul
naţional component al uniunii. În perspectivă, regulile şi normele juridice naţionale vor
reglementa tot mai puţine situaţii, iar dreptul naţional va deveni un drept subsidiar, pe măsură
ce statele şi uniunile de state vor adopta reguli de drept comune35.
8. Rolul judecătorului naţional în viziunea doctrinei juridice internaţionale.
În doctrina juridică internaţională s-a subliniat că principiul primordialităţii dreptului
comunitar are un caracter absolut şi necondiţionat, găsindu-şi fundamentul chiar în el însuşi,
deoarece exista o strânsă legătură între autonomia şi primordialitatea dreptului comunitar36.
Caracterul absolut al principiului primordialităţii dreptului comunitar semnifică
preeminenţa atât a dispoziţiilor din tratatele constitutive, cât şi a normelor de drept derivat
31 Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, cauza International Hangdelspesellschaft, hotărârea nr. 11/70 din
17 decembrie 1970.
32 Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, cauza nr. 48/71, hotărârea din 13 iulie 1972, pct. 6 din
considerentele.
33 Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, cauza Politi, nr. 43/71, hotărârea din 14 decembrie 1971, pct. 9
din considerente.
34 Pct. 21 din considerentele hotărârii Simmenthal.
35 Josif Friedmann – Nicolescu, Interpretarea normei juridice naţionale după aderarea la Uniunea Europeană,
prezentat la simpozionul „Dinamica dreptului românesc după aderarea la Uniunea Europeană” organizat de
Institutul de cercetări juridice a Academiei Române, Bucureşti, 14 aprilie 2010.
36 J.V. Louis, T. Ronse, L’ordre juridique de l’Union Europeenne, Librairie Generale de Droit et de
Jurisprudence, Paris, 2005, p. 249; D. Simon, Le systeme juridique communitaire, Presses Universitaires de
France, Paris, 1998, p. 283; R. Kovar, La contribution de la Cour de Justice a l’edification de l’ordre juridique
communautaire, în Collected Gouses of the Academy of European Law, vol. IV, p. 49, citat de D. Simon, op. cit.,
p. 283.
10
emise de instituţiile comunitare faţă de orice normă de drept intern a statelor membre, inclusiv
în raport cu dispoziţiile constituţionale37. Deci, ansamblul normelor comunitare, inclusiv
principiile generale de drept şi acordurile internaţionale încheiate de Comunităţi, beneficiază
de o primordialitate absolută, necondiţionată în raport cu dreptul naţional al statelor membre38.
În doctrină s-a subliniat că, deşi raportul dintre dreptul comunitar şi dispoziţiile
constituţionale poate ridica probleme teoretice, Curtea de Justiţie a statuat primordialitatea
dreptului comunitar, îndeosebi când statele membre au invocat dispoziţii constituţionale în
sprijinul neaplicării unor norme comunitare39.
Aşadar, din jurisprudenţa Curţii de Justiţie, rezultă că, în caz de conflict între o
dispoziţie din dreptul comunitar şi o regulă naţională, are prioritate norma comunitară40.
S-a precizat că, potrivit Curţii de Justiţie, fiecare judecător naţional are dreptul de a se
pronunţa asupra compatibilităţii normei naţionale cu cea comunitară, şi, dacă este cazul, să
înlăture aplicarea normei naţionale incompatibile. Aşadar, judecătorul naţional dispune de plin
drept de puterea de a nu aplica norma naţională incompatibilă cu reglementarea comunitară41.
In acelaşi sens s-a arătat că: Interpretarea legii constituie o sarcină tradiţională a
judecătorului. Judecătorul naţional devine, judecător comunitar de drept comun, interpretând
în mod firesc, dreptul comunitar aşa cum era interpret al dreptului său naţional şi ocazional
al dreptului internaţional42.
9. Soluţii ale instanţelor din România.
Cele mai multe contestaţii împotriva Legii nr. 119/2010 au fost formulate de militari şi
poliţişti, care reprezentau cca. 90% din cei afectaţi de legea respectivă43. Neexistând cadru
legal clar şi logistica pentru determinarea vechimii acestora şi pentru echivalarea veniturilor
necesare recalculării pensiilor, s-a apelat la ordine contradictorii şi la acte normative cu anexe
nepublicate44.
Exemplificarea semnificativă a nelegalităţii a fost reprezentată de H.G. nr. 735/2010,
care conţinea prevederi contrare unor legi. Suspendarea sau anularea acestui act normativ a
constituit obiectul a numeroase procese, fiind semnificativă acţiunea formulată de 635
37 J. V. Louis, T. Ronse, op. cit., p. 249.
38 Ovidiu Ţinca, op. cit., p.33.
39 C. Blumann, L. Dubois, Droit instituttionel de l’Union Europeenne, Lexis Nexis, Litec, 2005, p. 543.
40 D. Simon, op. cit., p. 286.
41 G. Isaac, M. Blanquet, Droit general de l’Union Europeenne, Dalloy, 2006, p. 289.
42 Michel Mahieu, L’interpretation du droit communautaire, în lucrarea colectivă: L`interpretation en droit, p.
349.
43 Din acest domeniu provin cca. 140.000 pensionari, iar Guvernul nu a anticipat imposibilitatea procurării
documentelor necesare recalculării pensiilor acestora în interval de 4 luni, invocând ulterior acest aspect pentru
motivarea promovării O.U.G. nr. 1/2011.
44 H.G.1294/2001avea anexe comunicate numai instituţiilor interesate, cu privire la echivalarea unui an de
activitate în M.I. cu un an şi trei luni, cu un an şi şase luni sau cu doi ani.
11
pensionari militari, pentru care Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea recalculării
pensiilor şi suspendarea aplicării acestui act normativ45.
În altă cauză s-a dat soluţie similară de către Curtea de Apel Cluj46, care a devenit
irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie47.
In paralel cu declaraţiile aberante pe această temă ale reprezentanţilor M.A.I.,
M.Ap.N. şi Guvernului48, a fost continuată operaţiunea de emitere a unor adeverinţe care se
refereau la salariul brut pe economie, deşi exista posibilitatea să se stabilească ulterior
veniturile reale de natură salarială. Ulterior, s-a încercat atenuarea nemulţumirilor acestei
categorii de pensionari, prin promisiunea că nu vor fi diminuate pensiile sub cuantumul de
3.000 lei, deşi această exceptare nu avea fundament logic şi nu era prevăzută în nici un act
normativ.
Situaţiile au fost asemănătoare în privinţa proceselor declanşate de personalul auxiliar
de specialitate al instanţelor judecătoreşti, în care instanţele au decis în primul rând cu privire
la aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, invocând hotărârile C.E.D.O şi ale
Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene. S-a precizat că opiniile Curţii Constituţionale cu
privire la constituţionalitatea legii nr. 119/2010 nu împiedică instanţele de judecată să aplice
prevederile art. 20 din Constituţie şi să dea prioritate pactelor şi tratatelor fundamentale ale
omului, la care România este parte. În privinţa aspectului de fond s-a apreciat că reducerea
substanţială a pensiei reprezintă o ingerinţă ce a avut ca efect privarea reclamantei de un bun
în sensul paragrafului nr. 1 din Protocolul nr. 1. Ca urmare, s-a dispus anularea deciziei de
recalculare a pensiei, a menţinut decizia iniţială şi a dispus obligarea la plata diferenţei de
pensie, cu dobânda legală 49.
La fel s-a decis în privinţa pensiilor personalului Curţii de Conturi, anulându-se ultima
decizie, fiind menţinută în plată decizia anterioară şi fiind obligată Casa judeţeană de pensii să
plătească reclamanţilor diferenţa neîncasată50.
45 Curtea de Apel Bucureşti, dos. 10.742/2/2010.
46 Curtea de Apel Cluj, Secţia de contencios administrativ, sent. nr. 443 din 28 septembrie 2010, în dos. nr.
1510/33/2010.
47 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ, dec. nr. 38/7 ianuarie 2011, în dos. nr.
1371/33/2011.
48 Printre altele, s-a susţinut că suspendarea H.G. nr. 735/2010 produce efecte numai cu reclamanţii din acel
proces, deşi era evident faptul că efectele hotărârii instanţei de contencios administrativ erau erga omnes.
49 Tribunalul Vaslui, s. nr. 1390/28 octombrie 2010, Tribunalul Vâlcea, s. nr. 870/11 noiembrie 2010;
Tribunalul Alba, sent. nr. ... /15 martie 2011 (dos. 9151/107/2010).
50 Tribunalul Vâlcea, s. nr. 792/21 octombrie 2010 , s. nr. 145/10 februarie 2010 şi s. nr. 14/17 ianuarie 2011;
Tribunalul Sălaj, s. nr. 6462/9 decembrie 2010; Tribunalul Sălaj, s. nr. 6597/9 decembrie 2010; Tribunalul Dolj,
s. nr. 5071/10 decembrie 2010; Tribunalul Hunedoara, s. nr. 551/28 martie 2011; Tribunalul.
12
Unele hotărîri de această natură au rămas irevocabile, prin respingerea recursurilor
declarate de casele judeţeane de pensii51. La mijlocul lunii mai 2011 existau cca. 120 cauze
de această natură, pronunţate de şase curţi de apel52.
Acţiunile formulate în prima perioadă au fost respise de câteve instanţe de fond, dar
solutiile au fost schimbate în recurs în favoarea contestatarilor. Astfel, Tribunalul Arad a
respins iniţial trei acţiuni, motivînd că pensia de serviciu a reclamantei, a devenit pensie în
inţelesul Legii nr. 19/2000, fiind recalculată potrivit acestei legi, astfel incit pensia specială pe
care a primit-o reclamanta în baza legilor speciale, nu mai există şi nu se mai plateşte. În
condiţiile în care, pensia reclamantei s-a recalculat şi este reglementată de Legea 119/2010
coroborată cu Legea nr 19/2000, stabilirea de către instanţă a unei alte modalitaţi de calcul a
pensiei decit cea prevăzută de actele normative în vigoare, reprezintă un exces de putere
săvârsit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuţii care revin exclusiv puterii legislative.
Rolul instanţelor judecătoresti se circumscrie doar aplicării şi intepretării legii şi nicidecum
completării sau modificării acesteia53.
Curtea de Apel Timişoara a admis recursul contestatarei, cu motivarea că art.1
paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocat ca temei de drept de
către recurenta în cauză, este intemeiat, urmând a fi analizat în virtutea prevederilor art.11 şi
20 din Constituţia României. Deşi Legea nr. 119/2010 a facut obiectul excepţiei de
neconstitutionalitate, Curtea Constitutională prin decizia nr. 873/25.06.2020, acest fapt nu
impiedică instanţa de judecată de drept comun să analizeze, într-un caz concret, dacă acest act
normativ produce efecte contrare Convenţiei |Europene a Drepturilor Omului. Curtea
Constitutională, conform propriei jurisprudenţe , verifică doar conformitatea legii cu
Constituţia, nepronunţîndu-se asupra interpretării sau aplicării concrete a legii, iar Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, în principiu nu verifică compatibilitatea în abstract a unei
legi cu Convenţia, ci se pronunţă cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi
la o anumită situaţie de fapt. |Comparînd cuantumul pensiei de serviciu de care a beneficiat
reclamanta în temeiul art. 68 alin.1 din Legea 567/2004 cu drepturile de pensie rezultate în
urma aplicarii Legii 19/2000, rezultă o diferenţă de 2.397 lei, adică o reducere substanţială a
acestui drept. Art.1 din Protocolul Adiţional nr.1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertătilor Fundamentale prevede că “Orice persoană fizică sau
juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa
decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţii prevăzute de lege şi de principiile generale
ale dreptului internaţional.” Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a
statuat că noţiunea de “bun” are o sferă de aplicare autonomă, desemnând toate bunurile cu
valoare patrimonială. Orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie să fie
considerat drept un “bun” în sensul art.1 din Protocolul adiţional, depăşindu-se chiar dreptul
de proprietate, vizând deci noţiunea de patrimoniu. Una din extinderile cele mai remarcabile a
noţiunii de bunuri priveşte prestaţiile sociale. Curtea a hotărat că acestea intră în sfera de
aplicare a art.1 din Protocolul nr. 1, dat fiind caracterul lor patrimonial. Dreptul la pensie a
fost recunoscut în mod expres de către Curte ca reprezentand un « bun » protejat de Convenţie
51 Tribunalul Vâlcea, s. nr. 14/17 ianuarie 2011, irevocabilă prin respingerea recursului la data de 23 martie
2011; Tribunalul Vâlcea , s. nr. 145/10 februarie 2010, irevocabilă prin respingerea recursului la data de 21
aprilie 2011; Tribunalul Vrancea, s. nr. 883/14.12.2010, irevocabilă prin dec. C.A Galaţi nr. 562/ 17 martie 2011;
Tribunalul Brăila, s. nr. nr.10/6.01.2011, irevocabilă prin dec. C.A Galaţi nr. 595/ 05 aprilie 2011; Tribunalul
Galaţi, s. nr.34/13 ianuarie 2011, irevocabilă prin dec. C.A Galaţi nr. 597/ 05 aprilie 2011; Tribunalul Braşov, s.
nr.34/13 ianuarie 2011, irevocabilă prin dec. C.A Galaţi nr. 597/ 05 aprilie 2011.
52 Curţile de Apel Braşov, Galaţi, Timişoara, Piteşti, Ploieşti şi Tîrgu Mureş.
53 Tribunalul Arad, s. nr. 2125 /11 noiembrie 2010.
13
în hotărarea Buchen c/a Republica Cehă în anul 2002, iar în anul 2005, în Hotărârea Marii
Camere Stec şi altii c/a. Regatului Unit curtea a mers mai departe, arâtand că “prestaţiile
sociale intră sub incidenţa art. 1 din Protocolul nr.1, independent de natura contributivă sau
necontributivă a acestora” . În concluzie, prin această hotărare Curtea a înlăturat
incertitudinile jurisprudenţei sale anterioare în acest domeniu. Drept urmare, instanţa a
apreciat că reclamanta îşi legitimează interesul său prin invocarea unei valori patrimoniale
având semnificaţia unui drept câstigat, recunoscut şi executat de stat în temeiul unei legi
speciale, respectiv Legea 567/2004, suficient de clară şi previzibilă la data pensionării şi care
i-a permis să-şi planifice acţiunile pe termen lung, cât şi pe termen scurt pentru sine şi familia
sa, precum şi o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente şi viitoare, deci un
anume standard de viaţă. Este firesc a recunoaşte oricărei persoane o asemenea prerogativă,
iar orice intervenţie intempestivă a legiuitorului are, de cele mai multe ori, aşa cum este şi
situaţia de faţă, ca efect afectarea substanţei dreptului în partea sa cea mai importantă.
Reclamanta a avut prin urmare la data intrarii în vigoare a Legii 119/2010 un bun actual în
accepţiunea Convenţiei, ce i-a fost înlaturat printr-o ingerinţă din partea statului. Ori, ca
regulă generală, chestiunea dreptului la respectarea bunurilor se pune în discuţie mai ales pe
plan vertical, adică în raporturile dinte stat şi particulari. Privarea de proprietate nu este
autorizată decât în anumite condiţii prevăzute de textul însuşi al art.1 din Protocol şi precizate
de jurisprudenţă54.
In urma casării tuturor hotărîrilor nefavorabile contestatarilor, Tribunalul Arad a
revenit asupra practicii anterioare, admiţînd acţiunile de această natură55.
Alte instanţe au decis suspendarea acţiunilor, pînă la promovarea şi soluţionarea unui
recurs în interesul legii. Acesta nu este concludent, pentru că indiferent de soluţie, instanţele
nu vor putea ignora tratatele internaţionale şi practica CEDO, care au stat la baza motivării
soluţiilor admise. Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate contracara aceste aspecte şi nici
nu este previzibilă o hotărîre contrară acestora, după ce au votat in plen introducerea excepţiei
de neconstituţionalitate care a făcut obiectul deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010 .
10. Concluzii.
În timpul ultimei campanii electorale au existat numeroase activităţi propagandistice
cu caracter populist, între care s-a situat şi prezentarea periodică a fenomenului pensiilor
nesimţite, în stilul specific propagandei comuniste egalitariste. Deşi acestea erau în număr
redus în fiecare profesie, nu s-a pus accent pe depistarea cauzelor de majorare artificială a
unor pensii, pe carenţele legislative sau pe înlăturarea ingineriilor financiare care stăteau la
baza unora din aceste fenomene. S-a considerat mai profitabilă tendinţa de uniformizare a
tuturor pensiilor, ignorându-se specificul, tradiţia şi reglementările internaţionale specifice
unor profesii ori activităţi cu regim deosebit.
După câteva încercări anihilate de Curtea Constituţională, s-a profitat de schimbările
intervenite la acest for şi de criza economică, reuşindu-se promovarea unei legi prin asumarea
răspunderii, care a bulversat o parte a sistemului de pensii.
În mod normal trebuia admisă în întregime excepţia de neconstituţionalitate, pentru a
nu se încălca principiul neretroactivităţii legii şi unele drepturi fundamentale.
Pensia reprezintă o creanţă a titularului asupra statului pe care acesta este obligat să o
plătească şi să o ocrotească. Prin măsurile adoptate, proprietatea nu mai este protejată, iar prin
recalcularea pensiilor aflate în plată se încalcă convenţia civilă dintre pensionar şi stat, din
momentul stabilirii dreptului la pensie într-un anumit cuantum.
In perioada post-belică s-a procedat in acelasi mod, existînd o propagandă intensă
înainte de a se lua fabricile, casele, terenurile, atelajele sau animalele de tracţiune. Diminuarea
drastică şi definitivă a pensiei este mai gravă decît unele din acele măsuri, pentru că cei vizaţi
nu au posibilitatea de a reveni în activitate, sau de a cumula pensia rămasă cu alte venituri.
54 C. A. Timişoara, dec nr.951/ 13 aprilie 2011.
55 Tribunalul Arad, s. nr. 1168 /3 mai 2011.
14
Pentru majoritatea, pensia reprezintă singura sursă de venit, astfel că este normal să fie
echivalată cu drepturile subiective specifice proprietăţii. Este lipsită de logică şi de argumente
juridice, acxţiunea de diminuare drastică a unor pensii obţinute legal, în paralel cu repararea
generoasă a unor daune materiale şi morale cauzate de stat în urmă cu câteva decenii.
Măsurile preconizate de Legea nr. 119/2010 a demonstrat că cetăţenii nu se mai pot
baza pe previzibilitatea normelor de drept şi a generat consecinţe socio-economice grave
pentru persoanele care au avut pensiile diminuate în mod neaşteptat, sau care au optat benevol
pentru pensionare, bazându-se pe stabilitatea normelor juridice.
Dacă noua lege nu respectă drepturile stabilite anterior în mod legal, se aduce o gravă
atingere autorităţii legii, care trebuie să simbolizeze scutul împotriva instabilităţii, nedreptăţii
sau abuzurilor.
Guvernul nu putea restrânge exercitarea unor drepturi, iar criza economică şi
cuantumul ridicat al cheltuielilor publice nu se pot constitui în argumente pentru aplicarea art.
53 din Constituţie. Măsurile adoptate nu erau necesare într-o societate democratică, iar
România nu se afla în nici una dintre situaţiile de excepţie la care face referire art. 53 din
Constituţie. Soluţia promovată de Guvern, prin asumarea răspunderii, putea fi evitată, întrucât
existau multiple alternative pentru contracararea crizei, propunându-se în acest sens:
modificarea cotei unice de impozitare, reducerea evaziunii; reducerea fraudelor în cazul
licitaţiilor publice; redresarea sectorului zootehnic şi agricol; intensificarea atragerii de
fonduri europene etc. Totodată, nu au fost respectate procedurile obligatorii în cazul invocării
acestui text constituţional.
In absenţa unui studiu anterior eficient, măsurile economice preconizate de Guvern nu
au fost spectaculoase şi nu au mai fost făcute publice, întrucât în urma unor hotărâri
judecătoreşti s-a revenit cu privire la metodologia de calcul a pensiilor militarilor şi
poliţiştilor, iar pensionarii din celelalte categorii profesionale sunt în număr nesemnificativ.
Ultima acţiune abuzivă a Guvernului din acest domeniu a reprezentat-o încercarea de a
intimida judecătorii care au admis contestaţii contra deciziilor de recalculare a pensiilor, prin
solicitarea adresată de ministerul justiţiei către CSM, de a efectua inspecţii la instanţele
respective. Propaganda pe această linie este continuată în pofida hotărârilor judecătoreşti,
primul ministru afirmînd că „Guvernul a reuşit să reducă pensiile nesimţite obţinute pe bază
de pile”56. Se ignoră în mod voit faptul că pensiile speciale au fost obîinute pe baza unor legi,
din care cele referitoare la magistraţi şi grefieri au fost promovate de Monica Macovei, în
calitate de Ministru al Justiţiei, existînd propagandă intensă pentru determinarea pensionării
anticipate a acestor categorii profesionale.
Prevederile dreptului comunitar, corelate cu doctrina juridică şi jurisprudenţa
internaţională, îl obligă pe judecătorul naţional să nu aplice norma naţională incompatibilă cu
reglementarea comunitară, chiar dacă există în acest sens o opinie contrară a Curţii
Constituţionale.
Notă: Articolul a fost publicat in revista PANDECTELE ROMÂNE nr. 7/2011, pg. 62
Prof. dr. MEDEANU TIBERIU