La 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Rm Valcea a fost cântat pentru prima oară în istorie, in public,
Imnul „Deşteaptă-te, române!", simbol al
Revoluţiei Române, pe muzica lui Anton Pann şi versurile lui Andrei Mureşan.
Ca in fiecare an, ramnicenii au sarbatorit si in anul 2011 Ziua Imnului National.
„Paşoptiştii", actori ai Teatrului Ariel, îmbrăcaţi ca în acele vremuri, în urma cărora au defilat
oficialităţile oraşului, în frunte cu primarul municipiului şi prefectul judeţului, dar şi sute de oameni,
locuitori ai urbei, mulţi dintre ei fluturând baloane albastre şi steguleţe pe care scria "Imnul «Deşteaptă-te, române!» s-a născut la Râmnicu Vâlcea!" au străbătut oraşul, plecând de la Primărie, până în Parcul Zăvoi.
Coloana „revoluţionarilor" s-a oprit la Biserica „Toţi Sfinţii", unde drapelul a fost înălţat pe catarg, după care, „manifestanţii" au străbătut centrul oraşulu.
Pe parcursul deplasării, „revoluţionarii" au strigat „Dreptate şi frăţie!".
Trecând prin faţa Casei Memoriale Anton Pann, de la balconul acesteia, cei aflaţi în coloană au putut asculta o frumoasă melodie, „Bordeiaş, bordei, bordei".
|
9 iulie 2011. Ceremonia din curtea Bisericii "Toti Sfintii"din Rm Valcea Foto ADS |
|
In Parcul Zavoi, Anton Pann a dirijat la 1848 corul care a cantat "Desteapta-te romane". Foto ADS |
În timpul deplasării, râmnicenii au ieşit la balcoane şi au făcut cu mâna alaiului. În parcul Zăvoi a avut loc o slujbă religioasă, după care au urmat discursurile oficialităţilor urbei.
|
Casa Anton Pann din Rm Valcea |
Extraordinara interpretare a Formatiei vocal-instrumentala de muzica veche
"Anton Pann"-