Powered by Blogger.

Tuesday, March 01, 2011

Anti KGB-istii sanctionati si post-mortem

33 comments
                                                                                      
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, pe 28 februarie 2011, cinci decrete privind retragerea titlului de Erou-Martir al Revoluţiei din Decembrie 1989. Printre numele celor deposedaţi de acest onor se numără şi colonelul Gheorghe Trosca, fostul şef de Stat-Major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA). Povestea morţii lui Trosca este unul dintre cele mai edificatoare exemple privind modul în care adevărata cauză a Revoluţiei din decembrie 1989 a fost deturnată sângeros de o serie de personaje interesate de preluarea controlului şi de răzbunare. 
Decizia de luni a preşedinţiei este, în fapt, un răspuns la o cerere depusă de către Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, încă din octombrie anul trecut. La acel moment, Comisia decidea acordarea avizului pentru înaintarea propunerii de retragere a titlului de Erou-Martir a lui Trosca, în urma unui aviz primit de la CNSAS. "Toţi cei care au certificate de revoluţionari, sau care au primit grade onorifice de pe urma evenimentelor din decembrie 1989 sunt cercetaţi ulterior de către CNSAS. În cazul lui Gheorghe Trosca, lucrurile sunt cât se poate de clare: CNSAS i-a dat verdict de poliţie politică, iar instanţa a confirmat verdictul, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă", a declarat Raymond Luca, preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Uslasii lasati cateva zile morti in strada


Colonelul Gheorghe Trosca coordona, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, trei transportoare blindate către Ministerul Apărării Naţionale, unde i se ordonase să sprijine instituţia de teroriştii aflaţi "în tufişuri". Concomitent, în sediul MApN, generalul Nicolae Militaru, numit de către Ion Iliescu ministru interimar, anunţa trupele de apărare că, în faţa ministerului, urmează să-şi facă apariţia două maşini pline cu terorişti. Odată ajunse în faţa MApN, transportoarele coordonate de către Gheorghe Trosca au fost distruse, iar echipajele USLA măcelărite de către dispozitivele de apărare ale MApN.
Celebrele ABI-uri  USLA. Din antiteroriste emanatii le-au facut teroriste.

Chemat iniţial pentru a asigura paza MApN, Trosca a fost ucis, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, în urma unui ordin al fostului ministru al Apărării, generalul Nicolae Militaru. Acesta informase trupele din subordine că în faţa instituţiei urmează să apară două maşini cu terorişti. 8 dintre cei 16 „uslaşi" sosiţi, printre care şi Gheorghe Trosca, au fost împuşcaţi mortal în mai puţin de jumătate de oră. Cadavrele acestora au fost lăsate în stradă, iar capul lui Trosca (care-l demascase pe generalul Militaru ca fiind agent secret al GRU) a fost detaşat de restul corpului şi arborat pe post de trofeu.
 Capul lui Gh. Trosca asezat cu tigara in gura pe un cauciuc in curtea MApN.

UPDATE 06 03 2011

EXCELENTA EMISIUNE A FACUT RADU TUDOR pe 06 martie 
http://inregistrari.antena3.ro/view-Punctul_de_%C3%AEnt%C3%A2lnire_cu_Radu_Tudor-23.html

33 comments:

Plano10 said...

Nicolae Militaru, agentul GRU, a murit!
Oare cum se simt executantii care au decapitat trupul altui militar roman si i-au asezat capul cu tigara in gura pe acea roata de transportor?
Asemenea monstruozitati-profanari nu sunt permise nici daca mortii ar apartine inamicului.

Anonymous said...

Monstruozitatile sunt regretabile. Se stie ca se petrec in toate conflictele, pe toate meridianele, indiferent daca sunt conflicte militare ori nu. Psihologii au explicat aceste actiuni in conditiile tensiunii luptei/infruntarii pe viata si pe moarte.
Desigur actele de acest fel sunt pedepsite nu numai de memoria colectiva, dar si de legile razboiului. Americanii platesc pentru actiuni mult "mai mici" din Irak, de exemplu.

Daca Trosca a demascat un individ al unui grup care complota sa-l rastoarne pe Ceausescu, "conducatorul iubit" care ne-a dus unde ne-a dus, deci a impiedicat actiunea complotului, noi de care parte a fileului trebuie sa il asejam pe acest nefericit?

Plano10 said...

@Anonim
Fractura de logica te arunca printre admiratorii KGB-GRU numai pentru presupunerea ca Trosca si serviciile romanesti i-au impiedicat o vreme pe rusi sa-l inlature pe Ceausescu?
Legea fixeaza misiuni mult mai importante pentru structurile de siguranta, privind statul roman, decat simpla aparare(paza) a sefului statului, indiferent cine e el, Ceausescu, Iliescu sau Basescu.
Crezi ca rusii mureau de ciuda ca romanii sunt condusi de Ceausescu?

mariusmioc said...

Faptul că se pretinde că Trosca ar fi fost cel care a instrumentat dosarul lui Militaru nu înseamnă că este şi adevărat. Dovezile despre acest lucru ieşite la iveală în ultimii 21 de ani sînt zero. Aştept publicarea dosarului generalului Militaru. Pînă atunci, tot ce scrie presa pe acest subiect e egal cu zero.
Reamintesc că toate documentele despre revoluţie au fost desecretizate în urma grevei foamei a lui Teodor Mărieş.
Conform art. 8 din Legea 341/2004 foştii securişti nu au drept la certificate de revoluţionar, deci anularea certificatului a fost unica variantă legală, aprobată UNANIM de Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor, cu parlamentari din toate partidele.
http://mariusmioc.wordpress.com/2011/03/02/uslasul-trosca-si-alti-4-ramin-fara-titluri-de-revolutionar-necesitatea-publicarii-dosarului-generalului-militaru/

Plano10 said...

@mariusmioc
Trebuie sa fim naivi ca sa mai credem ca mai exista dosarul lui Militaru.
Oricum, acel securist, Trosca, luptator intr-o structura de elita antiterorista, a fost executat intr-o misiune in care el considera ca apara miscarea de revolta abia inceputa.
E treaba voastra pe cine considerati ca are merite in revolutie.
Istoria se va scrie altfel, nu prin votul unei unanimitati conjuncturale.

Anonymous said...

@PLANO- nu va mai necajiti!Asa se intampla cand in urma unei erori a naturii, papagalii ajung sa judece LEII,TIGRII!! ,,Cineva" a fost foarte interesat ca pe obrazul romanilor sa ramana foarte multe urme hidoase- Execut. lui Ceausescu de Craciun-Trosca-etc

Anonymous said...

V-am mai spus ca am fost acolo in acea noapte.Dispozitivele de aparare ale acelei cazarmi nu au fost intradevar instiintate ca vor veni trupe USLA. Din pacate , TROSCA a platit cu viata propria greseala:aceea ca nu si-a facut simtite prezenta si intentiile. Acolo in strada (Dr Taberei), era o companie de tancuri de la Targoviste. Daca nu veneau cu luminile stinse, TAB-urile lor ar fi fost somate ca oricare autovehicul si n-ar fi patit nimic. E si greseala lui.Imi pare rau. Cat despre mutilarea cadavrelor, aceasta a fost "opera " civililor. Adevarul e ca desi n-au facut victime, au tras pana si-au epuizat rezerva de munitie. Cei care au murit au fost victimele mitralierelor de pe tancuri, singurele capabile sa perforeze blindajul transportoarelor USLA.
As putea sa scriu o carte despre acele nefericite intamplari. Oricum la exacerbarea lor au contribuit din plin si acele simulatoare despre care am vorbit zilele trecute.
S-auzim numai de bine!
Ica St. O. Victor

Anonymous said...

Exista vreo posibilitate legala sa "obligam" presedintele sa anuleze/sa revina asupra acestei decizii? Indiferent cine ce spune, ei au murit si pentru noi. Sint grele pacatele trecutului pentru unii daca si "Dupa douzeci de ani" Trosca & comp. nu sint lasati sa-se odihneasca in pace!
Cu stima.

micutzul said...

Explicatia este simpla. Nu vreau sa spun ca Basescu stia despre aceste lucruri. Cred ca i s/a propus de consilieri. Acolo trebuie cautati cei care colaboreaza cu alte servitii. Sau sunt prosti ca noaptea.
Domnule Plano, ar trebui sa strangem semnaturi pentru ca presedintele sa revina asupra hotararii absurde. Si pentru ca Stanculescu sa fie eliberat. Basescu este acum presedinte doar fiindca a existat Stanculescu . Nu vreau sa intru in amanunte.

Anonymous said...

GENERALUL Stanculescu este intr-adevar un om de o mare noblete sufleteasca! Chiar daca nu am fost prin preajma lui decat in situatii care-mi impuneau acest lucru, cred ca cei pe care i-am ajutat prin intermediul lui stiu ca relatia mea cu el era una speciala!Ce constiinta o avea completul dejudecata (colonei magistrati) care a dat sentinta? Asta cu degradarea militara este urata rau!Ce marlanie! Omul care, prin deciziile sale din 22.12.89, ne-a scapat efectiv de Ceausescu nu merita in niciun caz aceasta soarta! De la Base' nu ma astept sa-l gratieze. Poate urmatorul?
sand!
Ica St. O. Victor

Anonymous said...

Da' de Basescu cand scapam ?

Anonymous said...

Va reamintesc ca Liviu Cornel Babeş, brasoveanul de 47 de ani care si-a dat foc in martie 1989 pentru a protesta impotriva regimului comunist al lui Nicolae Ceauescu, a fost comemorat astazi la crucea de la baza pârtiei "Bradul" din Poiana Braşov. Babeş s-a autoincendiat la 2 martie 1989, în timp ce cobora pe pârtia din Poiana Braşov, purtând în mână un carton pe care scria ''Stop Murder! (Opriţi crima) Braşov =Auschwitz''.
Va ocupati de Trosca..., dar nu uitati sa faceti o ierarhie corecta. Generalul Stanculescu ar trebui asezat primul, apoi multi altii si... mai vedem.

Plano10 said...

@Ica
Daca ar fi fost teroristi in jurul MApN, cei mai calificati sa-i combata erau cei de la USLA, pregatiti timp de 20 ani pentru asemenea interventii, dupa razboiul arabo-izraelian, din 1967, cand a inceput luarea de ostatici in intreaga lume.
Impotriva teroristilor nu te aperi cu tancurile.
Ar fi de inteles ca a fost o greseala, dar sa lasi cadavrele conationalilor tai trei zile in strada, pt ca nebunii sa urineze pe ele, denota premeditarea numai pentru a demonstra prostimii ca noua putere era pusa in pericol de teroristi.
Profanarea cadavrelor nu s-a produs undeva, intr-o zona izolata a Romaniei, ci chiar in poarta Ministerului Apararii.
Pentru mai multe date a se citi declaratiile martorului Isac:
http://www.adevarul.ro/sfarsitul_ceausestilor/Constantin_Isac-fost_revolutionar-_Martor_la_moartea_colonelului_Trosca_0_251375419.html

Neveu said...

Si-n Somalia s-au petrecut acte similare....
Pana azi n-am stiut despre asemanarea izbitoare dintre cele doua natii.
Singura diferenta pare sa fie pozitia geografica....

Anonymous said...

Trosca si altii ca el sunt victime colaterale.Panica,suspiciunea,lipsa de experienta,labilitatea comandantilor dar si a subordonatilor a creiat victime numai ca au fost in locul si la momentul nepotrivit.Sa-l lasam pe Trosca dar si pe Militaru sa se odihneasca in pace.Mai bine ne luptam sa-i oferim lui Stanculescu LIBERTATEA SI GRADUL PE CARE IL MERITA.

Anonymous said...

Militaru si Trosca. Doi agenti ai serviciilor secrete, asa spune presa. Unul KGB/GRU si celalalt anti KGB/GRU. Unul i-a distrus celuilat cariera militara, in replica celalalt l-a distrus cu totul. Duritati ale meseriei. Cand si-au ales-o stiau ca este periculoasa. Literatura pe care o citeam in adolescenta pe acest subiect descria ca din acest sistem nu se iese niciodata, decat cu picioarele inainte, la termen pe cale naturala sau inainte de termen ajutat de adversar. Lume a lor. Noi avem problem mai pamantene. Mai degraba apartinem lumii lui Liviu Cornel Babeş.

Plano10 said...

@Anonim
Problemele noastre pamantene sunt si rezultatul ciocnirilor dintre serviciile de care vorbesti.
Daca nu distingem ce este in interesul nostru, al romanilor, mereu vom avea probleme pamantene.Deocamdata vedem ca sunt mult mai apreciati cei care sunt purtatorii unor interese straine.
Gesturi ca ale lui Liviu Cornel Babes pot fi un protest simbolic, dar nu curata cancerul antinational care se dezvolta in spatele cortinei.

Anonymous said...

Barzaune-F18/SH :Lasarea cadavrelor in strada- demonstreaza fara tagada Premeditarea! problema este -ce au vrut sa acopere?
1Greseala din punct de vedere militar
2Lichidarea lui Trosca-ca prezumtiv terorist(in fapt razbunarea lui Militaru)

Anonymous said...

Cadavrele au ramas pana in seara acelei zile(cca 12 ore). La cererea noastra de a fi ridicati din strada, s-a argumentat ("de sus") ca se asteapta un procuror sa ancheteze cazul.Am vazut dotarea unui asemenea TAB. Era inspaimantatoare fata de pustile, pistoalele si grenadele noastre.Daca actionau "la comanda" cred ca ar fi putut intra in cladirea unde se aflau "emanatii" si sa-i captureze. Ce-o fi cautat intre tancuri? Dumnezeu stie. Starea noastra de spirit era intr-adevar mai mult decat tensionata. Ca sa va imaginati, in seara anterioara, cand nu venisera tancurile, fusesera chemati mai intai o subunitate deparasutisti de la Buzau, apoi cateva autobuze cu studenti de la Academia Tehnica Militara. Dar noua, cei din linia a doua (in fata se aflau in transee, militarii din garda) nu ne spusese nimeni nimic.Si nici celor din garda. Adica ni se spusese ceva teribil si anume ca vor veni unitati aeropurtate rusesti care vor debarca in perimetrul ministerului, cu intentia de a anihila conducerea instituita atunci.Sa vedeti ce planuri de riposta aveam! Porneam de la apararea acoperisului, apoi daca eram "invinsi" cei ramasi se retrageau la etajele inferioare si tot asa pana la ultimul. Nu este de ras! Asa se gandea atunci acelea erau informatiile. Ma consider un om responsabil! Va jur ca atunci nu ma intrebam pentru ce trebuie sa mor.Stateam cu grenadele de defensive in buzunarele mantalei avand cuiul percutor montat! Cartus pe teava la pistol si pistolul mitraliera, si-i asteptam pe "inamici" Nici acum nu-mi prea vine sa rad cand imi aduc aminte. Cu parasutisti si studentii s-a intamplat ce stiti. Sei mai multi au scapat totusi cu viata. "Rusii" au fost "reperati" in niste elicoptere care veneau dinspre Otopeni si asupra carora s-a tras ca la nunta de catre toate fortele (si erau al naibii de multe!) din dispozitiv. Precizez ca dupa episodul Trosca nu s-a mai intamplat niciun incident major si asta si pentru ca un capitan s-a gandit ca e cazul sa sincronizeze actiunile tanchistilor cu cele ale garzii si ale militarilor dispusi in cladiri. Acelui capitan, militarii din garda care nu-l cunosteau decat dupa voce, ii spuneau "tovarase colonel" oi fi fost eu acela???
S-auzim numai de bine si libertate generalului Stanculescu!
Ica St. O. Victor

Plano10 said...

@Ica
Este descurajant ce spui! La nivelul cel mai inalt al Armatei era o asa degringolada?

Anonymous said...

Barzaune -F18SH - sa-mi fie iertat dar cand zic greseala,ma refer inclusiv la greseala lui Trosca.
La pregatirea si exp. lui nu vi chiar asa in gura lupului. Se poate trage concluzia ca a venit la chemarea cuiva foarte cunoscut si de incredere. De obicei se realiz. niste legaturi radio,parole si semnale de recunoastere,te preia cineva (Chiar un Tc insituatiade fata)si te introduce indispozitiv. In alt colt de tara am trecut pe langa ceva tras la indigo si doar bafta si norocul chior a facut sa nu o patim.Diversiunea a fost clara:noi mergeam sa-i aparam ei asteptau sa fie atacati

Anonymous said...

Da, asa era! Sa nu uitam ca era 22.12. 1989. ca soarta lui Ceausescu nu era inca pecetluita ca securistii nu fusesera subordonati M.Ap.N, ca armata era "condusa" din 3 centre de putere, respectiv CC, M.Ap.N, si Televiziune si ca primea ordine simultane si contradictorii de cele mai multe ori, din toate aceste puncte! In aceste circumstante diversiunea instrumentata de serviciile straine s-a putut desfasura in voie. Aduceti-va aminte ce aberatii comunica TVR.Daca nu aveai alta sursa de informare, manipularea era asa de simpla! De aceea am vorbit de "eroarea de fapt" S-au chemat trupe in diverse locuri ca sa elimine teroristii si in acele locuri erau de fapt tot militari care-i considerau la randul lor pe ceilalti teroristi. Este clar ca dintre cei care provocau aceste diversiuni cativa cel putin erau infiltrati in acele puncte de comanda!
S-auzim numai de bine si libertate generalului Stanculescu!
Ica St. O. Victor

Plano10 said...

Multumim pentru precizari si circumstantieri, d-le @Parolea.
Dupa cum constatam, fundamentalismul postcomunist, reprezentat aici de Comisia parlamentara a revolutionarilor din decembrie 1989, nu se deosebeste cu nimic de dogmatismul din anii incipienti ai comunismului stalinist in Romania, reprezentat atunci de multimea de ilegalisti comunisti care a pretins merite in revolutia comunista, indemnizatii si pensii de ilegalist de la stat.
Sa mai spuna cineva ca istoria nu se repeta... Aceeasi Marie cu alta palarie.

Mihai V. said...

Voi militarii nu stiti sa actionati decat daca primiti ordine ? De TRADATORUL Basescu care a vandut Romania la bucata prin spijinul acordat lui Tokes cand si cine ne scapa ?
http://www.inpolitics.ro/cine-observa-inalta-tradare-art64107.aspx#
Tot respectul pentru loialitatea celor care purtati haine militare si inca doriti sa aparati Romania de interesele strainilor !

Anonymous said...

PLANO 10 ,

IN MEMORIAM
Ajutaţi-mă să schimb coperta cărţii care foarte curând primeşte bun de tipar . Am nevoie de fotografia postată în pagină - nu doresc să şochez pe nimeni dar cartea această o dedic celor care au căzut ,convinşi fiind că nu-şi fac decât DATORIA . Militari şi civili ... Printre ei şi colonelul Trosca !

Cu preţuire şi mulţumiri

Alex Parolea - Moga

Plano10 said...

@PAM
V-am trimis pe adresa dvs de e-mail cinci fotografii din aceasta pagina, pentru a alege.
Va doresc succes!

Anonymous said...

Constat cu amaraciune ca multi din cei ce comenteaza evenimentele din decembrie 1989 la sediul m.ap.n. o fac fara sa fie in cunostinta de cauza.Numai cei ce au trait momentele de panica,insecuritate si suspiciune din acele zile pot da explicatii.Ceilalti blufeaza.Radu Tudor de data aceasta a invitat sa comenteze oameni care au facut numai speculatii.Nu am fost si nu voi fi nicio data un individ promoscovit dar in conditiile in care puterile occidentale nu faceau mai nimic pt. a sprijini caderea puterii ceausiste la cine trebuia sa apeleze un Militaru?.Am cunoscut ofiteri,generali ,cu studii in URSS.Unii mi-au fost comandanti.Nu am sesizat la nici unul o dragoste deosebita pt. rusi.In 1968 acesti generali ,cu studii in URSS si- au mobilizat unitatile.Am vazut ofiteri plangand ,constienti fiind ca vom fi net depasiti de colosul sovietic.Multi dintre noi i-am fost subordonati generalului Militaru si l-am cunoscut fiecare functie de pozitia lui.Eu unul nu am cunoscut ca in perioada in care el a fost comandant de armata sa fie trecut in rezerva ofiter sau subofiter.Militaru stia sa se impuna prin prestanta.Nu facea parte din randul celora ce facea sluj in fata sefilor fie el si Ceausescu.In momentul in care Ceausescu a hotarat ca armata sa presteze munci in economia nationala Militaru a fost singurul care s-a opus la vedere.Nu accepta sa aiba sef unul mai mic in grad decat el,de unde si conflictul sau permanent cu Ortopan.Si cu Coman a avut conflicte generate de faptul ca i s-a impus cedarea sediului armatei pe care o comanda.
Nu cred ca Militaru a fost agent Sovietic pana la trecerea sa in rezerva.Am convingerea ca CI la nivel central mai fabrica si dosare la comanda.
Legat de Trosca .El a avut soarta multor colegi ai mei militari ,indiferent de arma.Problema este ca s-au aflat la un moment dat ,la locul si momentul nepotrivit.Apreciez ca lui Trosca si familiei acestuia i se face un act de nedreptate judecand strict uciderea sa.
Toti ofiterii de CI aveau sarcini de politie politica.Ca nu o faceau este alta problema.Inclusiv securitatea avea Ofiter de contrainformatii.Si militia avea ofiter de contrainformatii.Ei reprezentau daca vreti stat in stat si in marea lor majoritate se limitau la cat era posibil la protectia informatiilor.Am cunoscut ofiteri de contrainformatii care se pronuntau aproape fatis anticeasescu.Toti ofiterii de CI proveneau din foste cadre ale M.AP.N.si spre cinstea lor au fost alaturi de noi ca fosti colegi in decembrie 1989.Am convingerea ca unii ma vor critica pentru ceeace am scris dar asa vad eu lucrurile .

Anonymous said...

Prietene ,
Chiar dacă nu pot să fiu de acord total cu DV , nu pot să vă critic . Ceea ce nu poate face unul singur putem face mai mulţi . Şi dacă nu greşesc ,în înţelepciunea lui Solomon ne-ar fi spus că TOTI avem dreptate ! Un spion nu este niciodată recrutat din ageamii . Cu cât este mai sus, cu atât este mai valoros . Riscurile sunt pe măsura vremurilor , puterii şi colaboratorilor ... Adăugaţi ambiţiile , pisma ,egoismul şi frustrarea şi aveţi o reţetă
completă a conspirării ori ... deconspirării !
Încurcate sunt căile Domnului !

PLANO 10 mulţumesc pentru ajutor .
Doru Viorel Ursu a lansat o carte la Piteşti - puteţi vizualiza Curierul zilei - ORORILE REVOLUTIEI . Inclusiv comentariile ....

Alex PAROLEA MOGA

Anonymous said...

Alex PAROLEA MOGA,nu pot sa-mi dau seama cat sunteti de cunoscator a situatiei lui nuta si Mihalea.Din cate imi amintesc ,cei 2 au fost activi in evenimentele de la Timisoara.De unde atata patriotism la ei?Ce pot afirma cu certitudine este ca lucratorii din militie de la acea data nu-i percepea ca pe unii de ai lor.Privind lovirea elicopterului care ii transporta pe cei doi, in randul colegilor mei se comenta ca a fost pur si simplu o eroare de cooperare.Sper sa fi fost numai atat..

Plano10 said...

Anonim
Cam multe erori! Nimic nu este intamplator.

Anonymous said...

Prieteni ,
Vă salut pe toţi - ce mult m-aş bucura să vă primesc la ferma mea de pe Valea Argeşului într-o zi de vară ,să vă fiu gazda şi să vorbim ca între buni români ,despre bune şi despre rele ... să punem ţara la cale !!!
Am lipsit câteva zile şi mărturisesc ,dorind să fiu crezut ,că m-am gândit la voi .La toţi . Vă citesc având lângă mine ,creionul şi hârtia . Am fost şi am rămas un tip organizat - este poate unul din motivele care m-au ajutat să reuşesc în viaţă . Si la 60 de ani ,de prea multe văzute , auzite ,trăite, poţi să mai uiţi ...
In generalii Nuţă şi Mihalea eu nu am văzut modelul oşteanului patriot să fiu bine înţeles . Accidentul în care au sfârşit carbonizaţi ,fiind legaţi în elicopter ,după ce fuseseră capturaţi în Panonia Expres ,primul fiind ridicat din WCul vagonului cu pantalonii în vine ,este poate rezultatul judecăţii divine , plata petru fărădelegile nu numai de la Timişora ci şi de la Braşov şi de la Petroşani .
Dureros este faptul că atunci au fost şi morţi colaterale - vezi col pilot Nicolae Tudor ...
În cazul asasinării celor opt oşteni din USLA , mobilul intervenţiei era unul clar - uciderea colonelului Trosca . Inutil să comentăm vânătoarea supravieţuitorilor din acea operaţiune .
Diversiunea în formă continuată , profanarea cadavrelor celor ucişi ,expunerea în incinta sediului MApN , bestialitatea ORDINULUI şi a EXECUTIEI , conduc la un tablou sinistru în ceea ce priveşte pe cei care au răspunderea morală pentru cele întîmplate . Vă reamintesc câteva cuvinte celebre ale unui dictator care a plutit într-un ocean de sânge în secolul XX - I V STALIN - ,,am să las românilor doar ochii spre a avea cu ce să plângă ... ,, Extremă cruzime !
Cu siguranţă sunteţi un om cu orizont deschis - uneori, analogia dezleagă enigmele . Pe cei doi, i-am cunosut mult mai puţin decât am cunoscut o anume stare de fapt, într-o anume vreme .Am totuşi - 60 de ani ...

Cu preţuire , pentru toţi -

Alex Parolea - Moga

Plano10 said...

@PMA
Bine ati revenit!
In lipsa dvs. mi-am permis sa preiau articolul din Curierul zilei despre cartea lui Doru Viorel Ursu, inclusiv comentariile pe care le-ati scris acolo.

Anonymous said...

pentru ANONIM , vere se vede de la o poșta, miroși a CI-st. Pentru copii lui Trosca, Agache sau alții ca ei: SA STIȚI CA IN CONSTIINȚA NOASTRA TAȚII VOSTRII AU FOST ȘI VOR RAMINE NISTE EROI. Daca un președinte ales vremelnic, prin minciuna și frauda a dorit sa anuleze o hirtie e treaba lui. Dar cind nu va mai fi in aceasta funcție va fi uitat și de cei care acum ii ling mina, dar tații voștrii vor ramine in istorie. El sa nu uite ca a fost militar, dar nu merita aceasta onoare.