Un produs Blogger.

joi, august 12, 2010

Recalcularea pensiei pentru activitatea desfasurata dupa pensionare

16 comments
Pentru ca exista multe intrebari referitoare la recalcularea pensiei pentru perioadele lucrate ulterior pensionarii redau mai jos prevederile in domeniu din Legea 19/2000, pentru a le compara cu cele din Legea Unitara a pensiilor, despre care se spune ca va inlocui Legea 19/2000.


Ce prevede Legea 19/2000?


Art. 41.(2) Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi.

Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3.


Art. 78

(8) Asiguraţii care, după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar.


Art. 95. - (1) Beneficiarii pensiei pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei după realizarea fiecărui stagiu de cotizare de minimum 12 luni.

(2) Cererea de recalculare a pensiei urmează aceleaşi reguli procedurale privind soluţionarea şi contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare.

(3) Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.


Ce prevede Legea 164/2001, inca in vigoare, partial, pana se adopta Legea unitara, dar nu mai mult de 31 12 2010 ?


Art. 62. - Beneficiarii pensiei militare de serviciu care se încadrează în muncă după trecerea în rezervă pot solicita stabilirea drepturilor de pensie în raport cu vechimea dobândită după pensionare în condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000.

Din Legea Unitara a Pensiilor(proiect)




Art. 53. - (1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conforme şalonării prevăzute în anexa nr. 5.



Art. 54. - (1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c),[militari-n.a] vârsta standard de
pensionare  este  de 60 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestei vârste se
realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 6.
(2) În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), stagiul minim de cotizare în
specialitate este de 20 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se
realizează prin creşterea stagiului minim de cotizare în specialitate, conform eşalonării prevăzute în
anexa nr. 6.
(3) În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), stagiul complet de cotizare este
de 30 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin
creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 6.

Art. 55. - (1) Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează:

a) conform tabelului nr.1, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă;


(a se vedea tabelele din proiect)


Art 56.- (3) Vârsta standard de pensionare redusă potrivit prevederilor alin. (2) nu poate fi mai mică de 45 de ani;


Art. 99. - (1) Pentru asiguraţii care au realizat stagiul minim de cotizare şi care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5, punctajul lunar realizat în perioada respectivă se majorează cu 0,5%.


(2) Pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) [ militari n.a] care au realizat stagiul minim de cotizare în specialitate{ 20 ani-n.a} şi care contribuie la sistemul public de pensii după împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 6, punctajul lunar realizat în perioada respectivă se majorează cu 0,5%.


(3) Majorarea punctajului lunar prevăzută la alin. (1) şi alin. (2) nu se acordă pentru perioadele în care se cumulează pensia cu venituri de natură salarială.


NOTA

Conditii mai favorabile in proiectul legii unitare.

Legea cadru pentru L119 este Legea 19/2000; doar pana la adoptarea Legii Unitare a Pensiilor.

16 comentarii:

ilhasmaravilhas spunea...

O COMPANIILE BRITANICA
CARE OFERA SERCICII DE TELEFONIE
A revolutionat comunicatia planetara poti vorbi gratis de la telefon la telefon atentie nu de la calculator la calculator cum e la Skype
CUM ESTE POSIBIL ACEST LUCRU ?
Serviciile de telecomunicatie au evoluat de asa natura incit .Specialistii in domeniul spun “ gratis si mai convenabila ca cest serviciui poate fi doar comunicarea prin telepatie Acest lucru a fost posibil inca din 2006 ..Acum si in Ro alte info pe www.partyboom.net pana atunci puteti spune Adio skype adio chinuri cu vorbit de pe calculator adio costuri pt convorbirile nationale si internationale

plano10 spunea...

Cam putini pensionari interesati de acest subiect. Sa inteleg ca asa putini mai si lucreaza?

ELENA spunea...

Ba lucreaza mai multi dar se gandesc, pesemne, ca varsta de pensionare e departe. Si mai e si perioada concediilor.
Si pe unii poate i-ai suparat si sunt in greva!

nikk spunea...

@ Plano @Elena,
Am citit textul si anexele Legilor 19/2001;119/2010 si Proiectul Legii unitare de pensionare pentru a -mi da seama la ce varsta pot solicita recalcularea pensiei militare de care dispun in prezent pentru valorificarea perioadei lucrate ulterior pensionarii.De peste sase ani lucrez cu contract de munca intr-o multinationala si sunt interesat de VARSTA la care voi putea solicita recalcularea pensiei.Rog pe oricare dintre voi sa-mi raspunda. Pentru a fi mai excat …..Data nasterii - 1959 / septembrie / Vechimea in serviciu(MAp.N) cf. Deciziei de pensionare = 26 ani /din care 16 ani si 2 luni – conditii deosebite / spor 25%. Ceva am inteles eu din continutul celor trei acte normative,dar neffind jurist s-ar putea sa le interpretez gresit. Multumesc anticipat,

plano10 spunea...

Pe care i-am suparat Elena?

plano10 spunea...

@ nikk
Daca se adopta Legea unitara, in care pentru militari varsta standard ajunge la 60 ani, dar pentru tine este cea de 56 ani si 2 luni,din care mai scazi 3 ani si sase luni , pentru 16 ani conditii deosebite, vei putea recalcula pensia la 52 ani si 8 luni.... Orientativ.
Dupa Legea 19 conditiile sunt mai drastice; scazi 3 ani si sase luni din 64 ani.

nikk spunea...

@ Plano10
Multumesc mult pentru raspuns.La aceleasi concluzii am ajuns si eu dar am vrut sa am si confirmarea d-voastra pentru a fi sigur ca am interpretat corect legislatia in vigoare si ceeace probabil va urma…

T_REX spunea...

WOW! More than 270,000 testers have registered! Do you know what that means? It means we have to build brand new software to handle this huge amount of information...and...that is the reason why we could not offer you the "Fields of Interest/Languages/etc." by August 9 as previously advertised - that new date will be sometime before August 24.

Remember, we are still in "Pre-Launch" and you will have plenty of time before September 1 to submit your language(s), etc.

Stay Positive and keep visiting this Member's Area for updated information because there will be exciting news about how you can start making money BEFORE September 1!!!!

Sibilla spunea...

La Mulţi Ani, tuturor Sărbătoriţilor purtători ai Sfântului Nume al Maicii Domnului, Maica Marie !
RUGACIUNE:
Prea Binecuvantata Stapana, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce ai anscut pe Dumnezeu Cuvantul mai presus de fire, pentru mantuirea noastra si Te-ai aratat ca o mare a darurilor Dumnezeiesti si rau pururea curgator al minunilor si reversi bunatati celor ce cu credinta alearga catre Tine!
Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie Grabnica ajutatoare care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!
Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!
Slobozeste pe robii Tai de slabanogire sufleteasca, de tulburarea patimilor si a caderilor in pacat, ca fara impiedicare, vietuind in veacul acesta, intru toata buna cinstire a Ta, sa ne invrednicim de vrednicile bunatati prin Harul si iubirea de oameni ale Fiului Tau si Dumnezeului nostru, caruia sa cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de Inceput al sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin!
http://www.youtube.com/watch?v=D00g_6ae_WA&feature=player_embedded
Doamne Ajută !

furios4you spunea...

super tare.5 stelute ai de la mine.bravo

ELENA spunea...

De exemplu, pe cei carora nu le raspunzi la intrebari. Sau le raspunzi ... cu tacere. Caci si tacerea e un raspuns, nu-i asa? Cugetarea asta nu-mi apartine, dar o consider adevarata.

plano10 spunea...

@ELENA
La intrebarile retorice se raspunde? Am ceva datorii... dar nu aici.Dupa concediu.

ELENA spunea...

Al cui concediu - al meu sau al tau?

plano10 spunea...

Fireste ca al meu. Datoriile le voi plati si in concediu. :)

Rafaelia Rubinov spunea...

@ Plano @Elena,Am citit textul si anexele Legilor 19/2001;119/2010 si Proiectul Legii unitare de pensionare pentru a -mi da seama la ce varsta pot solicita recalcularea pensiei militare de care dispun in prezent pentru valorificarea perioadei lucrate ulterior pensionarii.De peste sase ani lucrez cu contract de munca intr-o multinationala si sunt interesat de VARSTA la care voi putea solicita recalcularea pensiei.Rog pe oricare dintre voi sa-mi raspunda. Pentru a fi mai excat …..Data nasterii – 1959 / septembrie / Vechimea in serviciu(MAp.N) cf. Deciziei de pensionare = 26 ani /din care 16 ani si 2 luni – conditii deosebite / spor 25%. Ceva am inteles eu din continutul celor trei acte normative,dar neffind jurist s-ar putea sa le interpretez gresit. Multumesc anticipat,
+1

plano10 spunea...

@Rafaelia
Cum te potrivesti tu in teste cu @nikk :)