http://www.artlitera.ro/3052/2010/02/vitralii/timbru-valcean/ctitoria-taranilor-de-la-ursani
[caption id="attachment_1395" align="aligncenter" width="200" caption="IG DUCA, prim-ministru liberal impuscat de legionari in 1933, prin testament a dorit sa fie inmormantat la Ursani"][/caption]
Pictorita Olga Greceanu, vecina de Cula, la Maldaresti, judetul Valcea, cu fostul prim ministru IG DUCA, descrie cu ochi de artist pictura pronausului Bisericutei de la Ursani:
"Dar acolo unde apare toată puterea de creaţie a poporului român, unde apare limpede sentimentul ce-l stăpâneşte de veacuri pe el, reprezentantul psihic al naţiei româneşti, e la bisericuţa Urşani din judeţul Vâlcea, în apropiere de Mănăstirea Horez ... În pronaosul acestei bisericuţe nu e prea multă lumină. Dupa ce îţi obişnuieşti puţin ochii cu întunericul, tot nu deosebeşti nimic, dar ai impresiunea că toţi pereţii din pronaos se luminează, sau mai exact se albesc şi în aceeaşi clipă prinzi şi senzaţia că numai eşti singur. Începe interiorul să se profileze cu oameni, oameni însă cari nu fac nici o mişcare, nici un zgomot, adunaţi în masă mare, umăr la umăr, muţi. Întorci capul şi abia atunci vezi de jur împrejur cum îţi apar unul câte unul, chipuri albe, abstracte, chipuri de oameni de altădată. Sunt ctitori cari n'au nici coroane de Voevozi pe cap, nici giubele, nici trupul acoperit cu vesminte de brocart, nici anterii dublate cu mătase din Constantinopole, nu sunt nici boeri Cantacuzini Creţuleşti, Buzeşti, Goleşti, Greceni, Măldăreşti, Chiculeşti, dar ceea ce e cu totul nou şi neaşteptat ca ctitorie sunt simplii ţărani, ţărance şi popi. Stau înşiraţi pe toţi pereţii, ţăran lângă ţăran, în costumele lor de ţară, ca o pată albă, lânga altă pată albă; tote şi scurteici, îi şi leibăraşe, cămăşi şi marame, toate sunt albe. Nici o culoare, nici o putere. O genială realizare, o creaţiune originală, chiar cea mai originală, printre toate manifestările artistice ale zugravului român ... ctitorii Bisericuţei din Urşani, stau în rând, aliniaţi, egali, fără pretenţii de trufie şi întâietate, reculeşi, temuţi, bănuitori de o soartă rea, nădăjduind totuşi una bună, cu inima strâinsă, cu faţa serioasă cu ochii mari, limpezi, minunaţi cu frica în Dumnezeu, cu mâinile încrucişate peste piept, cu buzele strânse cu palmele goale, căci ultimul ban la temelia acestei bisericuţe a fost pus. Priveliştea acestor figuri zugrăvite e o încântare. Nicăeri misticismul nu l-am găsit atât de dramatic ca aci. E mai mult decât o înşiruire de ctitori: spiritual vorbind, e o scenă religioasă în ţinuta lor, în felul de a fi lipiţi de perete, fără volum, fără relief, fără să sufle în faţa lui Dumnezeu; e redată o anumită stare a omului care pecetluieşte întreaga fiinţă a ctitorului şi a zugravului şi care conţine în sine toate elementele ce alcătuiesc credinţa şi în cari se contopesc toate feţele sufletului românesc."