-Uice mumă lamba-n par !.... se minună rudăruşul care-şi însoţea mama prin satele de munte proaspat electrificate. Abia putea să-şi ridice privirea de greutatea coşurilor împletite din nuiele de alun, a fuselor şi furcilor de tors, a lingurilor şi măturoaielor din nuiele pe care le purta în spate pentru a le vinde rumânilor pe un ciur de mălai sau pe ceva legume. Grea povară, da` era mai plăcut sa vadă lumea decât să rămâna în cătunul sărăcăcios de bordeie, cu grija puradeilor mai mici care nu ştiau să facă altceva mai bun decât să plângâ când le era foame.
- Nu-i lambă, Oane! E buleftrică! Rumânii nu mai ard gaz de lambă... le vine lumina în căşi pă firele ălea de le vezi tu atârnate pă pari, răspunse rudăreasa ceva mai târziu, în timp ce făcuse un popas pe marginea unui sanţ ca să tragă dintr- o ţigară fără filtru.
Intors seara în cătun, Oane îi povesti lui Kogin, vecinul de bordei, despre minunea văzută în satul de rumâni şi se hotarâră sa bage şi ei buleftrica, da` numai în bordeiele lor... ca să le dea cu sâc puradeilor din catun ! Oane s-a urcat în pluta cea mai înaltă de lângă bordeie şi a agăţat o sfoară ...din aia cu care legau coşurile ca să le poarte în spinare...S-a urcat apoi pe bordeiul său, a legat sfoara de o podină... ca să treacă mai întâi lumina prin bordeiul său. A aruncat capătul de sfoară lu` Kogin care, după ce a mai înnădit-o cu un crâmpei, s-a căţărat pe bordeiul său. Oane, "specialistul" în buleftrificare, îl îndruma, mândru nevoie mare, pe Kogin să întinda bine sfoara că de nu... nu circulă corentul ! Kogin a tras! Sfoara a cedat de la nodul prost făcut si rudăruşul Kogin s-a prăvălit pe acoperiş şi apoi jos, dincolo de streaşina bordeiului, printre puradeii care veniseră deja să caşte gura.
Oane, impacientat de disparitia rapida de pe acoperiș a colegului instalator, a strigat:
- Şe-ai păţât Kogine ? Ci-o corentat corentul, Kogine !?